Galațiul, mai mereu Oraș Roșu, își dorește să devină Verde. Din nefericire, îl bântuie trecutul şi nu facem vreo remarcă politică. Cu toate că economicul s-a confundat de multe ori cu politicul. Schimbare cromatică Primăria Galați a anunțat zilele trecute că a intrat, măcar cu jumătate de bocanc, în era verde pe care și-o dorește Uniunea Europeană. Cetățenii de rând pot închiria de pe domeniul public trotinete electrice: ca să fie cool, deși încă e prea frig ca ...
Fostul producător de energie și abur industrial Electrocentrale SA Galați, aflat în faliment, a câștigat definitiv în instanță, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul prin care a cerut Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) rambursarea a 45,7 milioane de lei, reprezentând TVA plătită la stat aferentă facturilor neachitate emise pentru agentul termic livrat fostului operator al serviciului centralizat de încălzire din Galați, Apaterm. Este o victorie, f ...

Serviciul de Ambulanță Galați, lăsat în frig de doi ani

Marți, 15 Decembrie 2020 00:04 | Publicat în SĂNĂTATE
În 2018, Electrocentrale a pus definitiv lacătul pe sistemul centralizat de încălzire al municipiului Galați. Locuințe, școli și alte unități publice au rămas astfel fără agent termic, pe timp de iarnă, și fără apă caldă. Printre instituțiile afectate de închiderea sistemului public de termoficare se află și Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Galați. De doi ani, sediul central al Ambulanței a rămas fără căldură, pe timp de iarnă. În fața unui sezon rece afl ...

Tribunalul Galați a dispus falimentul Electrocentrale

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 08:15 | Publicat în ECONOMIE
Tribunalul Galați a dispus deschiderea procedurii generale de faliment împotriva societății gălățene Electrocentrale, acceptând astfel atât cererea depusă de administratorul judiciar al companiei, cât și pe cea a Romgaz, principalul creditor al Electrocentrale. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. ”Ori restructurăm, ori închidem”, spunea în primăvara acestui an, pentru ”Viața liberă”, administratorul spe ...
Firma gălățeană Watchsabguard SRL a câștigat licitația electronică organizată pe SEAP de atribuire a contractului pentru ”Servicii integrate de pază a patrimoniului societății Electrocentrale Galați SA în insolvență, de supraveghere, monitorizare antiefracție și intervenție”. Valoarea contractului-cadru, semnat pe 10 septembrie, este de 1.131.967,2 de lei și se întinde pe un an de zile. În aceeași zi a fost semnat și un contract subsecvent, pentru primele trei luni, ...

Începutul sfârșitului pentru Electrocentrale

Luni, 24 August 2020 09:00 | Publicat în ECONOMIE
A rămas mai puțin de o lună până pe 23 septembrie, ziua în care Electrocentrale, firma care a asigurat zeci de ani termoficarea Galațiului, își va înceta total activitatea, intrând în faliment. Așa cum ”Viața liberă” a scris, toți cei aproximativ 200 de salariați care au mai rămas vor fi trimiși acasă definitiv, însă cu plăți compensatorii.Conform directorului Electrocentrale, Ion Stanciu, o primă jumătate dintre salariați au primit deja preavizele și vor termina ...
Electrocentrale Galați, firma care, în anii '60, a fost creată pe platforma combinatului siderurgic cu scopul de a produce atât energie electrică pentru fostul Sidex, cât și energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al orașului, va intra în faliment, începând cu data de 23 septembrie. Cei 205 salariați vor fi concediați, dar vor primi sume compensatorii. Planul de reorganizare a Electrocentrale, care prevedea convertirea datoriilor CET către principalul său cred ...

Lună decisivă pentru Electrocentrale Galaţi

Vineri, 29 Mai 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
"Următoarea lună va fi decisivă pentru soarta Electrocentrale Galați. Ori restructurăm, ori închidem", ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. L-am întrebat dacă are informații noi, după întâlnirea de marți, de la Ministerul Economiei, la care au participat șefii combinatului Liberty Galați și cei ai Romgaz, cel mai important creditor al CET-ului gălățean. "Nu știu încă nimic. A fost o întâlnire între ei și tot ei vor lua deciziile. Nu a ...
Fostul lider sindical al Electrocentrale Galați, Ion Stanciu, este, începând din 13 mai, noul director general al societății, după ce fostul director general, Lucian Bălțătescu, și-a înaintat demisia. Mandatul noului șef al CET Galați este unul pe șase luni, într-o perioadă extrem de importantă pentru companie, care are în față doar două variante: reorganizarea sau lichidarea, după cum ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. ”În perioada ...
Semnarea contractului de furnizare a gazului metan pentru Electrocentrale (CET) Galaţi cu Romgaz reprezintă pentru gălățeni un semnal pozitiv și oferă o garanție în plus în privința siguranței energetice. Dacă până mai ieri se vehicula posibilitatea ca unitatea să fie închisă, acum ea este menținută prin acest contract pe linia de plutire. Din punctul meu de vedere, Electrocentrale este un obiectiv esențial pentru sistemul energetic național, dar mai ales pentru Galați, f ...
Pagina 1 din 28