Aprobarea împrumuturilor Exim pentru Liberty a fost dată „exclusiv” de către stat

Aprobarea împrumuturilor Exim pentru Liberty a fost dată „exclusiv” de către stat
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Exim Banca Românească (fosta EximBank) a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că facilitățile acordate unor companii precum Liberty Galați, Electrocentrale Craiova, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air reprezintă expuneri ale statului român, pe care conducerea băncii nu are puterea legală de a le aproba.

„Aprobarea sau avizarea acestor facilități revine exclusiv statului român, fie prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA - organism care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor), pentru expuneri de până la 50 milioane de euro, fie prin Guvernul României, pentru expuneri de peste 50 milioane de euro”, se arată în comunicatul băncii. „Facilitățile acordate companiilor menționate reprezintă expuneri ale statului român. Ele nu sunt finanțări aprobate de conducerea băncii și nu sunt parte a situațiilor financiare, a expunerilor și a indicatorilor financiari ai băncii”, potrivit documentului.

„Implicarea Exim Banca Românească în aceste operațiuni se limitează strict la activitatea de agent și este gestionată de o structură organizatorică independentă, separată de activitățile specifice de bancă comercială universală. Rolul acestei structuri se limitează strict la analiza tehnică a solicitărilor primite de la companii sau de la băncile finanțatoare (în cazul garanțiilor) și la transmiterea acestora către autoritățile decidente pentru avizare/aprobare.

În cadrul analizei tehnice, se evidențiază riscurile asociate fiecărei tranzacții, precum riscul de nerambursare, riscul financiar, riscuri de piață/afacere, riscul de executare, riscul de garanție colaterală, cât și alte categorii de riscuri. Precizăm că în cazul tuturor expunerilor menționate, toate aceste riscuri au fost evidențiate și reflectate în documentațiile întocmite, fără a avea la bază criterii subiective, ci doar judecată profesională solidă și prudentă. Conducerea băncii nu aprobă aceste facilități”, afirmă Exim Banca Românească.

Conform Mediafax, premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că, deși există suspiciuni de delapidare a banului public și a transmis deja documente către parchet, nu îl poate demite pe directorul Exim Banca Românească din cauza unor clauze contractuale extrem de favorabile managementului, semnate în anii precedenți.

Premierul a criticat modul în care au fost concepute aceste contracte, afirmând că ele au fost bazate pe interese personale și „prietenii”, lăsând statului doar obligații, fără instrumente directe de intervenție.

În 2023 și 2024, Liberty Galați a primit de la Exim două împrumuturi în valoare totală de circa 292 milioane de euro, destinate repornirii Furnalului 5 și relansării activității. Din martie 2025, Liberty este în concordat preventiv, iar furnalul nu a funcționat decât o lună, în iunie anul trecut.

Citit 2735 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Ianuarie 2026 17:17

3 comentarii

  • postat de MM, Păi nu-i mișto?
    Joi, 29 Ianuarie 2026 13:59
    86.124.200.***
    Să devalizezi rezerva de stat,să acorzi împrumuturi fără acoperire și raspundere ministerială în scop electoral,iar în caz de buleală națională s-o treci la datoria publică?Bravos psd!Bravos națiune!
    1
    4
  • postat de TRANDAFIRUL GALBEN
    Joi, 29 Ianuarie 2026 13:40
    92.180.71.***
    Statul nu aprobă niciodată asemenea sume fără să ia șpaga cuvenită.
    Marii beneficiari sunt oamenii membri de Partid,la fel ca pe vremea lui Ceaușescu.
    Nu s-a schimbat nimic.
    2
    4
  • postat de IULIAN
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 18:54
    89.137.30.***
    Un fel de prinde orbul scoatei ochii că știm noi unde este Elodia, are bubă roșie pe frunte și soarbe din cocktail cu Gupta .
    2
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.