Este anchetă la IPJ Galați, dar și la Parchetul local, după ce patronul unui stabiliment de la periferia orașului, aflat pe raza Secției 3 Poliție, l-a acuzat pe un agent de comportament violent și abuziv. Incidentul, care s-a soldat cu cercetarea penală și disciplinară a omului legii, ar fi avut loc la jumătatea lunii trecute. Polițistul Secției 3, un bărbat în vârstă de 44 de ani, ar fi ajuns la sediul societății comerciale, un complex de agrement din zona Tirighina, pe 18 ...

Un patron a murit într-un magazin din Piața Centrală

Luni, 25 Noiembrie 2024 15:04 | Publicat în EVENIMENT
Un incident deosebit de grav a avut loc luni după prânz, într-un magazin din zona Pieței Centrale din Galați Un bărbat în vârstă de circa 60 de ani a căzut fulgerător din picioare după ce ar fi avut o altercație cu o altă persoană, chiar în incinta unității comerciale. Bărbatul, un cetățean turc, ar fi patronul magazinului respectiv și i s-ar fi făcut rău. La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care l-a găsit în stop cardio-respirator. Manevrele de resusc ...
Administratorul unui SRL din Galați care are ca obiect efectuarea de activități miniere a fost trimis după gratii pentru 30 de zile, în urma mai multor descinderi făcute într-un dosar în care este cercetat pentru excavări ilegale și spălare de bani. Sub control judiciar a fost plasată și o parteneră de afaceri a administratorului. La mai puțin de 24 de ore după ce au făcut publice primele informații despre descinderile care au vizat o balastieră din județul Galați care ar f ...