În cel mult o lună şi jumătate, tramvaiele vor putea circula din nou pe strada Basarabiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, circulaţia tramvaielor pe strada Basarabiei va fi reluată imediat ce vor fi finalizate lucrările de modernizare şi reparaţie a căii de rulare, liniilor electrice aeriene de contact şi macazurilor. "După încheierea şi recepţionarea lucrărilor, Transurb va face probe şi apoi va putea reactiva traseele de tramvai care c ...

"Silicoanele mele sunt mai mici ca burta lui"

Vineri, 15 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Aluzii de oralitate sexuală. Sânii ca două joystickuri, buzele ca pompa de desfundat chiuveta, fundul bombat ca o minge de fotbal, ghici asistentă tv ce-i?! Şi, culmea, de câte ori li se reproşează sexualitatea excesivă pe care o degajă sau pe care şi-o fabrică, se supără şi protestează! În trei emisiuni tv, cel puţin! Vorbesc despre juna cu „ghiulelele”, Ana Maria Mocanu, judecată dur, dar corect, de criticul de modă Alin Gălăţescu. Ana a venit să-şi apere silicoa ...
O nuntă de cinci zile, în care bărbaţii petrec separat de femei, unde mirele este hrănit cu tort cu o lingură împodobită cu flori, nuntaşele poartă văluri pe cap şi au pe mâini minunate arabescuri pictate cu henna, şi la care răsună glasuri modulate acompaniate de ritmul tamburinelor… Vi se pare o atmosferă demnă de „O mie şi una de nopţi”? Dar dacă v-aş spune că atunci când petrecerea se încinge, se aud cântecele Innei şi ale trupei Akcent? Ei bine, toate acest ...
O femeie în vârstă de 42 de ani din Galaţi cere disperată ajutorul autorităţilor pentru a-şi putea proteja fiul, în vârstă de doar 12 ani. Gălăţeanca şi fiul ei au fost nevoiţi să plece de-acasă de frica fostul ei soţ şi, implicit, tatăl copilului. Şi asta după ce ordinul de evacurae şi restricţie obţinut anul trecut, în luna septembrie, a expirat, iar bărbatul s-a întors în căminul comun. Despre acest caz am mai scris în paginile ziarului anul trecut, când mi ...
Union Jack, Candy Bar Live Aşa cum v-aţi obişnuit, în fiecare seară de vineri, 15 mai, de la ora 20,00, în Union Jack, are loc programul „Candy Bar Live”. Artiştii Oana Mirică, Vali Dolea, Andrei Tănăsăciuc şi Alex Bucătaru vă vor încânta cu melodii de toate genurile. Intrarea este liberă. New York Pub, distracţie în tenişi În seara de vineri, fetele sunt rugate să lase acasă pantofii cu toc şi să-şi poarte tenişii pe ringul de dans din New York Pub. De la ora 2 ...
Clubul Rotary Donaris Galaţi vă invită vineri seară, 15 mai, la un spectacol de teatru de excepţie. De la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenţilor, actorii Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Vasile Filipescu, Puiu Iordăchescu, Mirela Hurjui, Daniel Niţoi, Vlad Jipa, Jean Lemne, Andrei Racu, Oana Drăghici şi Cornel Mihalache vor pune în scenă piesa „D-ale Carnavalului” de I.L.Caragiale. Biletul costă 50 lei, iar fondurile obţinute vor fi redirecţionate către secţia de neona ...
Un individ înarmat cu o legitimaţie şi un carneţel de procese-verbale umblă prin oraş şi "încasează" amenzi pentru presupuse nereguli. Printr-o astfel de o păţanie  a trecut o angajată a "Vieţii libere", care lucrează la un chioşc de difuzare amplasat în centrul oraşului. Zilele trecute, pragul magazinului a fost trecut de un individ de circa 40 de ani, care i s-a recomandat vânzătoarei ca fiind „agent constatator MAI”. Pentru a fi credibil, i-a şi arătat angajatei o l ...
Un nou târg de antichităţi îşi anunţă prezenţa în Galaţi. Începând de vineri, 15 mai, până duminică, 17 mai, la Galeriile Arcade (din incinta Auchan) se deschide expoziţia cu vânzare „Antik”. Peste 20 de colecţionari vor aduce pentru gălăţeni tot felul de piese de mobilier, obiecte din argint, bijuterii din aur şi argint, ceasuri de mână sau de perete, statuete, monede, tablouri etc. Târgul este deschis între orele 9,00 - 21,00.  POATE NU AI AFLAT ÎNCĂ: Excu ...
Grădina Senzorială de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii va fi redată circuitului de vizitare începând de vineri, 15 mai, de la ora 10,30. Pe o suprafaţă de 750 mp s-au amenajat cinci grădini verticale, cinci alveole cu plante aromatice şi utile, precum şi o alee terapeutică - pe care publicul poate umbla desculţ. Aleea are mai multe suprafeţe: pietriş, piatră spartă, piatră de râu, fân, conuri, cărămidă, nisip, scoarţă de copac şi buşteni de lemn. Vizitatorul, ...
AJOFM informează că şomerii din Galaţi au vineri, 15 mai, la dispoziţie 293 de locuri de muncă. Firmele vor să angajeze 101 confecţioneri asamblori articole din textile, 24 de muncitori necalificaţi în industria textilelor, 44 de operatori introducere validare şi prelucrare date, 10 supraveghetori jocuri, 10 lucrători comerciali, nouă ucenici şi nouă îngrijitori spaţii verzi. Mai sunt libere posturi pentru bibliotecar, bucătar, consilier în management, dulgher, electrician, fi ...