Luni, 6 martie, un bărbat din Galați a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier, deși circula regulamentar. În jurul orei 15,47, printr-un apel telefonic la 112 se solicita intervenția poliției pentru a desluși ițele în cazul unui accident rutier. La fața locului a sosit și personalul de la Ambulanță, care, după ce a acordat ajutor victimei, a transportat-o la spital. „Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că o femeie, cu vârsta de 43 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism, având direcția de deplasare dinspre strada Navelor către strada Ana Ipătescu, a efectuat o manevră de viraj la stânga, cu intenția de a intra în curtea unei unități de învățământ. În urma manevrei efectuate, un bărbat care conducea regulamentar o motocicletă din sensul opus de mers, în încercarea de a evita impactul cu acest autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut pe partea carosabilă. După producerea evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a motociclistului care a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate. La testarea alcoolscopică, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat agent-șef principal Ciprian Stoica, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.
Motociclist, rănit de o șoferiță neatentă Scris de Raluca Ichim
Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Tiby, un mic tenisman cu talent şi visuri mari. La doar nouă ani, pe locul 28 în țară Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian” Cadrele didactice amenință cu greva. Simulările şi examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în pericol Minitarte cu broccoli, deliciu de weekend „Amy Winehouse... prea devreme”, din nou la "Leonard"
Mai multe din această categorie:
