Licitația pe care compania Transurb a lansat-o pentru îmbunătățirea sistemului de taxare și descurajarea celor care călătoresc fraudulos cu mijloacele de transport public local a fost anulată. Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, chiar operatorul a cerut acest lucru, după ce au fost identificate „cerințe tehnice neclare și chiar imposibil de îndeplinit”. „Cât plătește Transurb ca să-i elimine pe «blatiștii» din autobuze” aflați din ediția din 25 mai ...

Sturioni găsiți de Garda de Mediu într-o ladă frigorifică

Miercuri, 17 Iunie 2026 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Garda Națională de Mediu a aplicat, doar în prima zi de control în zona Rezervației Biosferei Delta Dunării, amenzi în valoare totală de 230.000 de lei, două avertismente, două măsuri de suspendare a activității și două măsuri de aducere a terenului la starea inițială. Într-unul dintre cazuri, comisarii de mediu au descoperit șapte exemplare de sturion din specia păstrugă, aflate într-o ladă frigorifică a unui operator economic din domeniul HoReCa. Având în vedere gra ...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați va desfășura joi, 18 iunie, începând cu ora 11.00, un exercițiu având ca temă gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unei alunecări de teren, în zona satului Izvoarele, din comuna Slobozia Conachi. Scopul exercițiului este dezvoltarea deprinderilor de intervenție, coordonarea unitară a acțiunilor, precum și identificarea și monitorizarea riscurilor existe ...
Reprezentanții consorțiului Euro Insol CITR, administratorii concordatari ai combinatului siderurgic Liberty Galați, dau asigurări, printr-un comunicat de presă, că licitația programată pe 19 iunie pentru vânzarea activelor Liberty și Liberty Tubular Products continuă conform planului și că nu este afectată de litigiul cu Liberty Ostrava. Reacția concordatarilor survine la o zi după ce în presă a apărut informația că o interdicție de transfer provizorie emisă de Tribunalu ...

Post de director scos la concurs de Primăria Galați

Miercuri, 17 Iunie 2026 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru ocuparea funcției contractuale de conducere vacante de director al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galați, Primăria organizează concurs. Candidații trebuie să îndeplinească trei condiții specifice. Să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor; experiență în management minimum 3 ani. Nu se cer studii într-un anumit domeniu! Dosarele de înscriere la concurs se pot d ...

Ispită pentru vreme bună

Marți, 16 Iunie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Noutăți. „Ieși, copile cu părul bălai afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea!”, știți îndemnul „Amintirilor din copilărie”. Ei bine, vă propun o variantă adaptată: „Ieși, ispită cu părul șaten afară și râde la soare, poate s-a schimba vremea”. Sau măcar vremurile. Ca să n-o mai lungesc, știrea este următoarea: „Andreea Crăciun, pe care publicul o cunoaște de la «Insula Iubirii» prezintă meteo la Observator 6, de luni până vineri”, a ...
Piața valutară locală este conectată la cea internațională, care așteaptă semnarea de vineri a armistițiului dintre Statele Unite și Iran, astfel că dealerii bancari au putut să ignore criza politică adâncită de jocurile făcute de la Cotroceni. Reducerea aversiunii față de risc, după scăderea prețului petrolului la aproape 80 dolari/baril, a înmulțit ordinele de vânzare de valută, iar cursul euro a coborât de 5,2380 la 5,2310, un curs mai mic, de 5,2270 lei, fiind atins ...

Străbunii martiri de la Salcia se întorc Acasă

Miercuri, 17 Iunie 2026 08:00 | Publicat în Regional
O avanpremieră la Duminica Tuturor Sfinților, a avut loc, sâmbătă, 13 iunie, în fostul spațiu concentraționar de la Salcia, județul Brăila, unde, în urmă cu 75 de ani, intelectualitatea României și toți cei ce s-au opus regimului stalinisto-ateist au sfârșit ca martiri. În perimetrul lagărului de la Salcia, din Insula Mare a Brăilei, arheologul Marius Oprea, alături de mai mulți voluntari - cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și al parohiilor Frecăței și Agaua ...
Inteligența artificială (IA) trebuie să fie în slujba cetățenilor, fără să pună în pericol locurile de muncă sau viața privată, este mesajul transmis de europarlamentarul gălățean Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), într-o declarație susținută în Parlamentul European. Acesta consideră că dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale necesită reguli clare la nivel european, iar noul pachet de măsuri „Cloud and AI Developm ...
Echipa de robotică ByteForce a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați va reprezenta din nou România la European Premier Event, competiție care se desfășoară în perioada 16-20 iunie 2026, la Eindhoven, în Olanda. Este al doilea an consecutiv în care echipa de la CNVA obține calificarea la această importantă competiție europeană. Lotul ByteForce care va reprezenta Galațiul la Eindhoven este format din: Ioan-Octavian Găinaru, Eric Andrei Jalbă, Carolina Ana Albot ...
Pagina 1 din 3960