Remus Borza, președintele EuroInsol (firmă care face parte, alături de CITR, din consorțiul concordatar al combinatului Liberty Galați), ne-a vorbit, printre altele, într-un interviu exclusiv pentru "Viaţa liberă", despre scenariile puse pe masă pentru viitorul combinatului de la Galați, cu unul sau mai mulți investitori români, inclusiv despre cel prin care statul ar putea redeveni acționar la „noul” combinat de la Galați.  - Se intră în șomaj tehnic la Combinat. - Este ...

ODINIOARĂ... și ACUM

Joi, 28 August 2025 00:02 | Publicat în Divina Tragedia
Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela de dimineaţă! Acela de şapte ore şi şaptesprezece minute! Cam pe la ora zece, zece şi ceva, cred că ajunge în Galaţi! Trebuie s-o aştept în gară! Mai ales că trenul acesta-i unul de frumoasă amintire! Pentru că, odată, când Toamna nu mai voia să vină şi am aşteptat-o trei zile şi trei nopţi în gara tristă şi pustie, din acest tren a coborât Maria! Şi eu, în entuzi ...
Nimic de zis - într-un acord minorşi-ntr-o secundă, Alfa şi Omegabolborosesc şi clocotesc şi spuntot ce n-a spus, în veac, Bibliotecatuturor celor Lumi care au fostne/vertebrate şi ne/putincioase,ne/drepte, ne/atinse de blestem,ne/demne-n chip şi fel până la oase![şi-abia-i la Început, când nu se ştiece (nu) va fi de-acu-ntr-o Veşnicie!]Nimic de zis - un dezacord minor,cu Alfa şi Omega-ntr-o secundă,desprinde şi cuprinde tot ce (n)-auştiut/avut s-ascundă, să n-ascundătoţi ...

Cursul euro revine la 5,07 lei

Miercuri, 27 August 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Creșterea cererii de valută din partea comercianților, care se pregătesc să achite importurile făcute în această vară, a ridicat cotațiile monedei unice, în contrast cu evoluția altor valute de la marginea zonei euro. Cursul euro a crescut miercurea aceasta de la 5,0552 lei la 5,0629 lei, față de 5,0611 lei, în urmă cu o săptămână. În piață, cotațiile au urcat de la 5,057 lei, la deschidere, la 5,068 lei, în partea a doua a zilei. În opinia respondenților la sondajul ...
Răzvan Avădanei a.k.a. Mambo, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Galați, a câștigat titlul de campion al competiției globale de street dance Red Bull Dance Your Style România, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției. Mambo va reprezenta țara noastră în finala mondială de la Los Angeles, în luna octombrie, unde se vor confrunta dansatori din peste 50 de țări. „O demonstrație în forță, de o energie molipsitoare”, competiția internațională de all-style ...
Salariu minim decent, pensii echitabile, taxare justă, respectarea drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor, protecția resurselor naturale ale țării și stoparea distrugerii serviciilor publice sunt cele mai importante revendicări ale participanților la protestul anti-austeritate care a avut loc miercuri, 27 august, la Galați. Peste 200 de sindicaliști din toate categoriile vizate - Sănătate și Educație, siderurgie, administrație locală, dar și pensionari - au picheta ...
Pe 27 august, Republica Moldova a marcat Ziua Independenței, prin ceremonii de depunere de flori și mesaje oficiale ale oficialilor statului. Emmanuel Macron, Friedrich Merz și Donald Tusk au venit la Chișinău pentru a sprijini parcursul pro-UE al Maiei Sandu înainte de alegeri, avertizând asupra ingerinței ruse. Președintele României, Nicușor Dan, va merge sâmbătă în Republica Moldova, pentru a se întâlni cu Maia Sandu. Liderii Franței, Germaniei și Poloniei au ajuns ...
La Șantierul Naval Damen Galați a avut loc, miercuri, ceremonia de lansare a unui nou feribot clasa Island, construit pentru clientul canadian BC Ferries. Evenimentul a marcat un reper important în colaborarea dintre Damen Group și BC Ferries. Este al doilea feribot din clasa Island, dintr-o serie de patru nave diesel-hibride, echipate cu baterii, capabile să opereze complet electric odată ce infrastructura de încărcare va fi instalată în terminale. Primul din această serie a fost la ...
* Dacă n-aș ști că, la această oră, Guvernul face reformă fără fond, mai că m-aș hazarda să cred că este vineri, cerul e senin, iar în Auchan nu-i niciun rechin, precum a spus cândva o cantautoare. Acum două zile, Nicușor Dan ne-a oferit una dintre cele mai fascinante declarații publice, care ne încurajează pesimismul, ne stimulează imaginația apocaliptică și deznădejdea mioritică. Președintele României a vorbit de față cu presa, de la microfonul cotrocenistic, desp ...
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că ministerul nu a fost informat în mod oficial despre protestele pe care le-au anunțat până acum mai multe instanțe și parchete din țară. Marinescu susține că greva nu este permisă în sistemul judiciar: „Orice formă de protest trebuie să asigure continuarea activității judiciare”, a spus el, pentru Digi24.ro. Radu Marinescu a declarat că a văzut în presă anunțurile magistraților cu privire la proteste. „Ministerul Ju ...
Pagina 1 din 2886