Directorul unei companii auto, reținut la Galaţi pentru zeci de țepe cu rulote
Joi, 25 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în Prima Pagina
Un bărbat cu dublă cetățenie, germană și americană, a ajuns în custodia autorităților române, după ce, pe numele său, a fost emis un mandat internațional de arestare. În vârstă de 46 de ani, acesta este acuzat de mai multe escrocherii care au avut ca rezultat crearea uni prejudiciu care ajunge la 1.500.000 de euro.
În urma colaborării cu autoritățile din Germania, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Galați au reușit să-l identifice și să-l rețină pe u ...
Prins la graniță cu poliță de asigurare falsă
Vineri, 26 Septembrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Zona Liberă efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la control, pentru ansamblul rutier pe care îl conducea, o poliță de asigurare tip carte verde ce s-a dovedit a fi falsă.
Descoperirea a fost făcută pe 22 septembrie, în jurul orei 14.20, când un bărbat, cetățean român, de 40 de ani, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în ...
Adolescent de 17 ani, audiat după amenințările trimise școlilor și spitalelor
Miercuri, 24 Septembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La doar două zile după valul de amenințări care a vizat mai multe școli și spitale din București și alte județe, inclusiv Galați, zeci de noi instituții au primit mesaje similare, iar un tânăr de 17 ani este audiat în cadrul anchetei, relatează HotNews.ro
Potrivit surselor Antena 3 CNN, adolescentul a fost ridicat direct de pe stradă, în timp ce se îndrepta spre școală. Telefonul său mobil a fost confiscat, iar minorul percheziționat, pentru a se stabili dacă el este ...
Două femei, ”capii răutăților” în bătaia care a scandalizat centrul orașului
Joi, 25 Septembrie 2025 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai mult de o săptămână le-a trebuit anchetatorilor să stabilească cine au fost protagoniștii violențelor care au paralizat centrul Galațiului în după-amiaza zilei de duminică, 14 septembrie. Dintre membrii familiilor care s-au agresat reciproc pe strada Domnească, doar două femei au fost puse sub control judiciar.
Circumstanțele răfuielii generale care ar fi pornit de la conflictul dintre două adolescente de 13 și respectiv 15 ani au fost mai greu de lămurit decât părea la ...
Mai multe școli și un spital din Galați, amenințate prin e-mail
Miercuri, 24 Septembrie 2025 10:00 | Publicat în JURIDIC
Fenomenul amenințărilor cu caracter terorist, prin e-mail, a ajuns și la Galați. Mai multe unități de învățământ și un spital au primit, pe adresele electronice ale institituțiilor, mesaje de ameninare trimise de un utilizator, evident, anonim.
Acesta avertiza că va comite atacuri ce vor viza persoane, inclusiv copii, conținutul mesajelor fiind asemănător cu al celor transmise, la începutul acestei săptămâni, către unități școlare și medicale din mai multe județe ale ...
Aeroportul din Tulcea - doar nouă pasageri pe lună
Marți, 23 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au deschis un dosar penal care vizează modernizarea Aeroportului „Delta Dunării" din Tulcea, un proiect de peste 70 milioane de euro, finanțat din bani europeni și naționali.
În urma unei sesizări făcute de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), DNA a precizat că a început cercetări penale privind posibile fapte de fraudă cu fonduri europene și abuz în serviciu.
Aeroportul Tulcea, d ...
Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei
Vineri, 19 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în Război în Ucraina
Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsite în regiunea estică Lublin, a anunţat poliţia militară poloneză, la mai mult de o săptămână după ce Polonia, sprijinită de avioane NATO, a doborât drone ruseşti în spaţiul său aerian.
Autorităţile au precizat că ramura din Lublin a poliţiei militare va efectua inspecţii criminalistice ale obiectului.
Săptămâna trecută, Polonia a declarat că spaţiul său aerian a ...
Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc din Grecia a fost suspendată
Joi, 18 Septembrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Grecia a suspendat extrădarea în Republica Moldova a oligarhului şi fostului politician Vladimir Plahotniuc, căutat de Chişinău într-un caz de fraudă bancară masivă din 2014, deoarece Plahotniuc este anchetat şi de România pentru falsificare de documente şi i se cer explicaţii în legătură cu acest caz, a declarat pentru Reuters o sursă juridică elenă.
Un tribunal grec a decis în favoarea extrădării lui Plahotniuc pe baza acuzaţiilor legate de un caz de fraudă cunoscut ...
Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată
Miercuri, 17 Septembrie 2025 19:00 | Publicat în JURIDIC
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei în cazul de viol care adus la arestarea unui procuror și acuzarea fostului paroh al bisericii din Foltești.
Aurelian Emil Oprișan a fost trimis în judecată pentru viol asupra unui minor, în formă continuată. După reluarea anchetei în dosarul care inițial clasat în urmă cu un an, procurorii au stabilit în sarcina slujiorului Bisericii nu mai puțin de opt acte materiale, respect ...
UPDATE. Măsuri în cazul fetei bătute și umilite pe stradă. Judecătorii, neîndurători cu bătăușa
Marți, 16 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE ora 17,40: Judecătoria Liești a admis, marți după-amiază, solicitarea Parchetului de a o trimite după gratii pe adolescenta care a bătut și tâlhărit o fată, la Grivița.
Doar tânăra, acuzată de tâlhărie calificată, lovire și alte violențe și amenințare a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți, bărbații alături de care a fost reținută inițial pentru 24 de ore nemaifiind propuși pentru o măsură privativă de libertate.
În fața instanțe ...