Sunt la mort. După mort, adică. Un mort bărbat. Sau un bărbat mort, dacă-i mai bine aşa, din alte puncte de vedere, de revedere, de belvedere... mă rog frumos, din toate punctele cardinale, dacă (nu) vreţi! Mă rog, vreţi ori nu, mă aflu la un mort cunoscut! La mortul moş Ion Jiglău, gata de prohod şi gata de plecare din biserica "Sfântul Ilie". Nu sunt singur în preajma slujbei şi în jurul răposatului. Fiindcă nu-mi prea place să umblu solo pe la morţi. Sunt cu Petrică Bo ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Ce durdulie-i fata asta bălăioară...n-am mai văzut (aşa minune) de când sunt:de/mersul ei (în lumea asta) mă omoară,în ochii săi mă simt un fel de sfinx mărunt!În zori de zi, parol, sunt mort de osteneală,că (toată noaptea) o visez, în loc să dorm...îi scriu de zor câte-o fântână cu cerneală(într-un poem) şi-o jinduiesc încet, enorm!Mă prăpădesc după principiile sale...(aşa frumos mă dă la plâns, mă dă ...

Aşa, din când în când, spre aplicarea teoriei în practică, spre fixarea definitivă a cunoştinţelor şi spre alegerea celor mai potrivite cărări pentru descurcare prin toate hăţişurile/ încurcăturile Domnului, merg cu purtătorul de biruinţă printr-una dintre cele mai ne/cunoscute păduri din Sudul Moldovei de Nord. Purtătorul de biruinţă e soţul/ însoţitorul mamei. Mic de statură cum Ştefan cel Mare, şi priceput/molcom la vorbă cum bădia Ion Creangă, tatăl surorii ...

Brutal şi fără nici o explicaţie, fără măcar un singur argument, am fost expulzat din graţiile surselor de investigaţie. Din frumuseţea barbară a dantelăriei, adică. Din jurl/împrejurul Superboreei şi Consuelei, adică. Nu ştiu ce nu le-a convenit. Cred că sunt ofuscate din cauza lucrării de control la invidie şi ipocrizie. Cred că-s ronţăite de gelozie. Am auzit că mă acuză de evaziune sentimentală. Că, pasămite, trebuia să fi "mers" pe o singură sursă de document ...

Cred/consider că-i cel mai dificil şi riscant să dau lucrare de control la ne/sfârşit. Şi în care, bineînţeles, trebuie să mă refer la ne/sfârşit, trebuie să mă ocup numai de ne/fârşit, trebuie să ocup ne/sfârşitul. Şi, apoi, după toate acestea, ce mai fac? Oare ce pot pentru ca să mai fac după ce am să-mi văd sacii în car? În nici un caz, nu ştiu cum voi proceda. Însă, tot în nici un caz, n-am să spun (ca nerodul)... tu-i mama lui de morar! Nu-i mai bine să vă ...

Sigur că da, cum profeţeam/bănuiam în ziarul/lucrarea de control de ieri, tocmai a (şi) început invidia. Superboreea şi Consuela sunt mulţumite de prestaţia mea, dar şi înciudate sunt. N-au avut încotro, mai ales că şi documentaţia (pe viu şi cu mare responsabilitate) a fost pe măsura aşteptărilor lor. Şi de data aceasta bănuiesc un soi bizar de gelozie în sufletul amândurora, un fel înverşunat de duşmănie pre/meditată în carcasa creierelor lor frumos arhitectural co ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" două bucăţi de cer aşa rotunde/ iubiţi şi respectaţi cu suprapreţsingurii ochi în care se ascunde/ albastrul s/pus demult la voroneţai grijă domnişoară să nu-ţi cadă/ enigma bleusielului pe josde milă n-ar mai ninge cu zăpadă/ şi n-ar mai învia iisus hristosn-ar mai ploua cu nici un fel de apă/ s-ar face mări cu lacrimi de învinşifă-i prizonieri în fiecare pleoapă/ decât învingători mai bine sfincşin-am mai ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunedespre minciuna din rai şi adevărul din iad,despre cea mai frumoasă poveste de dragostedescoperită în trenul de Bârlad!Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunenimic, nimănui, nici o dată (şi nici alte dăţi)că trenul de Bârlad nu era tren de persoane,ci era tren de personalităţi!Fără aceste cuvinte nu aş fi putut spunecă dragostea descoperită în trenul de Bârladnu era pentr ...

Sigur că da... trebuie să recunosc (şi eu) ca toţi recunoscătorii, chiar dacă-s din ce în ce mai puţini! Pe cale de dispariţie, adică! Cine mai recunoaşte (astăzi) ceva? Şi câţi verticali mai sunt, chiar dacă stau lungiţi, cum se spune? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta gratitudine? Ce-i cu atâta pledoarie despre vinovăţie, despre decenţă? Ce-i cu atâta plecăciune? Cu atâta aplecare la picioarele ne/văzute ale Deşertăciunii? Şi ce-i cu atâta şi atâta Dumnezeire? ...

Recunosc... e o provocare, o mare provocare să mă pronunţ în sensul şi în rostul dantelăriei, chiar şi numai printr-o simplă lucrare de control. Mai ales că femeia fără nume din ziarul de ieri, Superboreea, mi-a strecurat pe sub uşă o scrisoare în care-mi spune, printre alte minunăţii sentimentale, că n-am curaj, că nu-s în stare să pot de/scrie o banală horboţică. Cică-n zadar am “ameninţat-o” (atunci) cu cele două catrene de “Fecunditate”... dacă nu-s capabi ...