Casa Roşie, sub cod roşu de paragină. A fost odată primul mall
Foto: Iulia Kelt

Casa Roşie, sub cod roşu de paragină. A fost odată primul mall
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Istoria construcţiei care dă numele zonei vecine cu Spitalul de Pediatrie începe, de fapt, pe vremea când clădirea din cărămidă roşie adăpostea Casa de Cultură a Tineretului din Galaţi. Transformat după Revoluţie în discotecă şi, mai apoi, în mall, primul din oraş, imobilul şi împrejurimile lui sunt acum o decepţie şi o pată, nu doar pe obrazul cartierului, ci al întregului oraş.  

Ceea ce a ajuns Casa Roşie în ultimul deceniu arată foarte clar că preluarea de către privaţi a obiectivelor odată culturale şi educative, emblematice pentru comunitate, nu a fost mereu cea mai fericită soluţie. Casă de Cultură a Tineretului, urmată de una dintre puţinele discoteci unde se puteau distra tinerii gălăţeni în anii 90 şi, apoi, primul mall din oraş, acestea sunt destinaţiile pe care le-a avut imobilul. De circa zece ani, însă, corpul de clădire la care facem referire, a cărui suprafaţă construită este estimată la circa 5.000 de metri pătraţi, este un monument al dezolării. După ce comercianţii au părăsit galeria, unul câte unul, din cauza chiriilor prea mari comparativ cu vânzările pe care le aveau la acel moment, uşile centrului s-au închis. Praful nu s-a aşternut doar pe reclamele care odată decorau imobilul şi care, în timp, au dispărut, ci şi pe zona dimprejur. Parcarea s-a degradat, iar ceea ce odată a fost amfiteatru în spate, transformat în zonă de depozitare pentru mall, a devenit un loc sinistru, plin de buruieni, adăpost pentru gunoaie, câini, boschetari şi cine ştie ce alte vieţuitoare. Oţetarii, crescuţi în spatele gardului de sârmă care închide accesul spre latura vestică a clădirii, dau un aspect respingător şi abandonat construcţiei, care probabil încă mai aşteaptă să îi dea cineva o utilitate. Asta ar spera şi gălăţenii care locuiesc la blocurile vecine, dezamăgiţi că punctul de reper al cartierului lor a ajuns să fie o ruină.

"Uitaţi-vă la terenul asta de lângă Casa Roşie. L-au lăsat pârloagă, au crescut oţetarii, iese şarpele de aici!", ne face un mic rezumat al peisajului Marin Drăgan, un locatar de la blocul vecin cu Casa Roşie.

Dar ca să nu fim cârcotaşi în privinţa implicării în conservarea imobilului, putem observa că alături de gardul care închide accesul spre spatele clădrii, poate şi cu scopul de a masca jungla de copaci care creşte văzând cu ochii la doi paşi de blocuri, s-au găsit resurse şi preocupare pentru platoul din faţa clădirii. Proaspăt asfaltat, locul destul de generos este probabil pregătit să fie pus la bătaie pentru parcări cu plată, o altă problemă ardentă a zonei, pentru care nu se întrevăd soluţii salvatoare prea curând.

Supărare mare pe serviciile edilitare. ”Să ne spună primarul cine ne face curat!” CITEȘTE REPORTAJUL - CLICK AICI

Citit 8489 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2018 16:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.