Galațiul a trăit câteva zile deosebite pentru amatorii sportului cu mingea peste plasă. Pe plaja amenajată în zona ”Spicul”, nu mai puțin de 30 de echipe (formate din câte doi sportivi) au participat la ediția a treia a competiției internaționale ”Galați Open Beach Volleyball”.
Un turneu reușit, cu o audiență deosebită și spectacole inedite. Competiția, organizată de FR Volei, CS Municipal și Primăria Galați, sub egida Federației Internaționale și a Confederației Europene de Volei, și-a atins scopul. Acela de a face o bună propagandă sportului în general, voleiului în special. Toți concurenții s-au străduit, timp de patru zile, de dimineață până seara, la realizarea de spectacole pe gustul gălățenilor care au luat cu asalt tribunele.
Participanții au fost de la cluburi din țara noastră, din Republica Moldova, precum și trei echipe mixte - alcătuite din jucători proveniți și din Canada sau Ucraina.
Clasamentele i-au răsplătit pe jucătorii implicați, cu importante premii. În fruntea listei, la masculin, s-au situat două echipe de la CS Universitatea de Vest Timișoara, urmate de CSM Constanța și Rapid. La fete s-a impus CSM București, urmată de CS Politehnica Oțelul Roșu și o formație din Republica Moldova. Gălățencele de la CS Universitatea au încheiat pe locul patru.
Festivitatea de premiere a fost efectuată de experimentatul voleibalist de la CSM Arcada, Liviu Cristudor, antrenoarea Ileana Berdilă și Lucian Năstase (arbitru internațional și șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor).
Competiția este înscrisă în calendarul FR Volei, în săptămânile ce urmează fiind programate și alte asemenea turnee la Sibiu și în stațiunea 2 Mai, de pe Litoral.
Gălățenii, prezenți cu patru echipe în competiție
Orașul nostru n-a fost doar gazdă prietenoasă a zecilor de concurenți, ci și o prezență marcantă, cu patru echipe. În clasamentele finale a apărut numele CSU Galați la fete. Cele două componente: Andreea Stănescu și Gabriela Panait, jucătoare divizionare cu reușite și în competițiile naționale de volei, componente ale echipei care a promovat în primul eșalon la capătul sezonului trecut.
A doua formație gălățeană a fost reprezentată de Sorina Răileanu și Diana Milea. De asemenea, au concurat și două echipe masculine din Galați: David Bulugu - Robert Burtea, respectiv, Jonatan Bulugu - Gabriel Albu. Toate echipele CSU Galați au fost coordonate de către antrenoarea Ileana Berdilă.
Sursa foto: Primăria Galați/ Facebook

