Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

„Litoralul pentru toți”, dar din patru în patru

Joi, 29 August 2024 20:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Programul "Litoralul pentru toţi", care va demara pe 1 septembrie, promite reduceri de până la 70 la sută la cazări, însă doar un român din patru este decis să profite de aceste oferte, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat joi. Potrivit Reveal Marketing Research, principalele bariere cu care se confruntă românii în a ajunge la mare în extrasezon sunt: lipsa fondurilor (52 la sută), preferinţa pentru alte destinaţii (38 la sută), lipsa timpului (28 la sută) s ...

Soluții pentru scutirea de penalități a unor datornici la Fisc

Joi, 29 August 2024 20:37 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi că la Ministerul de Finanţe s-a identificat o soluţie prin care cei care nu şi-au plătit datoriile şi le vor plăti până la data de 25 noiembrie, să beneficieze de o anulare a accesoriilor de 100 la sută. De asemenea, vor fi date bonusuri fiscale de 3 la sută pentru cei care şi-au plătit datoriile la timp, potrivit News.ro. Nicolae Ciucă a declarat că, în şedinţa BPN, ministrul de Finanţe a prezentat asigurarea fondurilor nece ...

Rănit de urs când încerca să-și salveze porcul

Joi, 29 August 2024 16:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat a fost atacat de un urs, în noaptea de miercuri spre joi, în curtea unui imobil din staţiunea Colibiţa, situată la poalele Munţilor Călimani, potrivit ISU Bistriţa-Năsăud Managerul SAJ Bistriţa-Năsăud, Annabella Muzsi, a precizat că pacientul este un bărbat de 54 de ani din Colibiţa, care a suferit mai multe plăgi şi contuzii la mâini, cap şi abdomen, dar fără risc vital. Potrivit lui Muzsi, ursul ar fi pătruns în gospodăria bărbatului şi a luat un porc din ...

Amplu proiect de modernizare a sistemului de irigații

Joi, 29 August 2024 19:20 | Publicat în ECONOMIE
În condițiile în care seceta severă face ravagii în toată țara, județul Galați fiind în una dintre regiunile cele mai expuse la capriciile vremii, orice investiție în sistemul de irigații este, practic, o investiție în viitorul agriculturii gălățene. De altfel, extinderea și modernizarea sistemului de irigații din județul nostru se regăsește constant în fruntea doleanțelor pe care agricultorii le au în discuţiile cu reprezentanții autorităților publice.În acest con ...

Numărul șomerilor, îngroșat de absolvenții unităților de învățământ

Joi, 29 August 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
La sfârşitul lunii iulie 2024, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,09 la sută, mai mare decât cea din luna anterioară cu 0,03 puncte procentuale, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Tendinţa ușor ascendentă a ratei şomajului a fost influenţată de înregistrarea absolvenţilor unităţilor de învăţământ în evidenţele ANOFM, precizează instituția. În aceste condiții, numărul total de şomer ...

„Rabla pentru tractoare”, gata de start

Vineri, 30 August 2024 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Noul program "Rabla pentru tractoare" va avea un buget de 500 milioane de lei şi va finanţa cumpărarea unui utilaj agricol cu până la 80 la sută din valoarea totală a achiziţiei "Prin programul «Rabla pentru tractoare» ne propunem să sprijinim producătorii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, inclusiv accesorii agricole aferente, noi şi, bineînţeles, mai pu ...

Atacurile rusești, risc pentru sistemul energetic nuclear

Joi, 29 August 2024 16:02 | Publicat în Război în Ucraina
Atacul cu drone şi rachete lansat luni de Rusia a forţat Ucraina să deconecteze mai multe unităţi nucleare de la reţea, prezentând un risc pentru sectorul energetic nuclear, a declarat joi o misiune ucraineană la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează Reuters."Federaţia Rusă continuă să vizeze în mod deliberat infrastructura energetică a Ucrainei, intenţionând să perturbe funcţionarea centralelor nucleare ale ţării, care furnizează cea mai mare ...

Japonia, lovită de un taifun devastator

Joi, 29 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un taifun puternic a lovit insula Kyushu, cea mai sud-vestică dintre insulele principale ale Japoniei, joi dimineaţă devreme, aducând ploi torenţiale şi vânturi intense, informează DPA Potrivit televiziunii publice japoneze NHK, cel puţin 54 de persoane au fost rănite. Agenţia Naţională de Meteorologie a ţării a emis avertismente, deoarece taifunul Shanshan, al zecelea din acest sezon, continuă să se deplaseze spre nord, circa 250.000 de gospodării fiind afectate de întrerupe ...

Diplomat maghiar, victima unui accident rutier

Joi, 29 August 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un grav accident rutier a avut loc joi, 29 august, pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, după ce un camion care transporta lemne a intrat pe contrasens, transmite News.ro Camionul a rupt un parapet şi a lovit violent alte maşini, una dintre ele aparţinând Consulatului Ungariei la Bucureşti, în care se afla doar şoferul. În urma impactului, șoferul acesteia a decedat. Surse judiciare au declarat că victima este un diplomat ungar acreditat în România. Potrivit IPJ Timiș, ac ...

Ultimul strat de asfalt, turnat pe drumul de centură

Miercuri, 28 August 2024 18:36 | Publicat în Regional
Pe șantierul Drumului de Centură al municipiului Galați a început turnarea ultimului strat de asfalt, informează Consiliul Județean (CJ) Galați Este vorba de cel de-al treilea strat de asfalt – stratul de uzură. În prima etapă, acest strat de asfalt se va turna pe segmentul Viaduct SIDEX – bulevardul Brăilei, pe toate cele patru benzi. La final, grosimea stratului de asfalt va fi de 18 cm, materialul folosit fiind special conceput pentru traficul greu, precizează CJ Galați. ...
Pagina 114 din 1108