
Ovidiu Amălinei
Aproape 2.200 de militari au depus jurământul
Vineri, 30 August 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un număr de 2.187 de soldaţi profesionişti din toată ţara au rostit legământul de credinţă faţă de patrie, în cadrul ceremoniilor militare care au avut loc, vineri, în mai multe garnizoane, potrivit MApN. "Decizia dumneavoastră dovedeşte că aveţi forţa, caracterul şi dedicarea necesare îndeplinirii serviciului militar (...) Din clipa în care aţi ales acest destin, sunt convins că aveţi determinarea de a parcurge cu succes acest drum", a declarat şeful Statului Major al A ...
Lege a pensiilor pentru persoanele cu dizabilități
Vineri, 30 August 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pentru persoanele cu dizabilităţi se va elabora o lege a pensiilor distinctă, a declarat vineri premierul Marcel Ciolacu
"Nicio pensie aflată în plată nu va scădea în urma recalculării! Acest lucru este valabil şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Astăzi, în urma întâlnirii avute cu reprezentanţii Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi ai Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, am hotărât să lucrăm împreună pentru o lege distinctă care să trateze c ...
Vânzătorii de ceapă și usturoi, pericol public
Vineri, 30 August 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) avertizează că activităţile desfăşurate de comercianţii (vânzători de ceapă și usturoi – n.r.) întâlniţi la ieşire din municipiul Buzău, pe DN 2 (E85), până la intersecţia cu DN 1B (E577), creează ambuteiaje şi pun în mare pericol siguranţa tuturor participanţilor la trafic.Drept urmare, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, a fost realizată o acţiune comună de informare cu privire la prevederile refe ...
Consultări UE privind instruirea soldaților ucraineni
Vineri, 30 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miniştrii Apărării din statele UE urmau să se întâlnească vineri la Bruxelles pentru a discuta despre operaţiunea în desfăşurare a UE de a instrui soldaţi ucraineni pentru a-şi apăra ţara împotriva invaziei ruse, relatează dpa. Un plan de a muta unele dintre operaţiunile de instruire ale UE în Ucraina urmează a fi dezbătut. În prezent instruirea are loc în Germania şi Polonia, iar misiunea a început în noiembrie 2022. Până în prezent 52.000 de soldaţi ucraineni au f ...
Statele Unite, „pregătite să întoarcă pagina” Trump
Vineri, 30 August 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vicepreşedinta Kamala Harris a afirmat că America este "pregătită să întoarcă pagina" Trump, în primul ei interviu în calitate de candidat la Casa Albă, în cursul căruia şi-a apărat ideile despre energie, imigraţie şi Israel, comentează AFP.
Ea l-a acuzat pe fostul preşedinte republican că "ne-a divizat naţiunea", în acest interviu foarte aşteptat acordat CNN, în marja unei deplasări de campanie în Georgia, un stat-cheie din sudul ţării.Candidata democrată, care a al ...
A murit regele populației maori
Vineri, 30 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regele populaţiei maori din Noua Zeelandă, Tuheitia Pootatau Te Wherowhero al VII-lea, a murit în pace vineri dimineaţă la vârsta de 69 de ani, potrivit unui comunicat dat publicităţii de reprezentanţii acestuia, informează Reuters.''Moartea lui Kiingi Tuheitia este un moment de mare tristeţe pentru supuşii Te Kiingitanga, Maoridom, precum şi pentru întreaga naţiune'', a spus pe reţelele de socializare purtătorul de cuvânt Rahui Papa. El a mai spus că regele a fost în spital, ...
Serbia achiziționează avioane de luptă Rafale
Vineri, 30 August 2024 14:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serbia a semnat joi un contract pentru achiziţionarea a 12 avioane de luptă Rafale de la Dassault Aviation, cu prilejul unei vizite a preşedintelui francez Emmanuel Macron la Belgrad, relatează AFP. Avioanele de luptă franceze urmează să înlocuiască vechea flotă de MiG-uri ruseşti a forţelor aeriene sârbe. Belgradul ar urma să primească până în 2029 nouă avioane Rafale cu un singur loc şi trei cu două locuri, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită. Această tranzacţie s ...
Trenuri din Galați, întârziate de lucrări feroviare
Vineri, 30 August 2024 14:20 | Publicat în EVENIMENT
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, în perioada 30 august – 17 septembrie, pe raza SRCF Galați, se vor executa lucrări de înlocuire a aparatelor de cale nr. 4 şi 8 din HM C.A. Rosetti, cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact.
În toată această perioadă, circulaţia trenurilor pe distanţa Făurei – Cilibia se va efectua pe firul I/II Cilibia – CA Rosetti, respectiv firul I Rosetti – Făurei. În perioada derulării lucrărilor, trenurile care cir ...
Populația României, afectată de îmbătrânirea demografică
Vineri, 30 August 2024 14:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Populaţia rezidentă a fost de peste 19,06 milioane persoane, la 1 ianuarie 2024, în creştere cu 9.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Pe de altă parte, în ciuda acestei creșteri, se constată o îmbătrânire a populației.
”La 1 ianuarie 2024, populaţia rezidentă a fost de 19.064.409 persoane, în creştere cu 9.900 persoane faţă de 1 ianuarie 2023. Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare ( ...
Încă un general rus arestat sub acuzația de corupție
Joi, 29 August 2024 17:59 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cad capete la Moscova. AnchetăAutoritățile ruse l-au reținut joi pe generalul de armată Pavel Popov, care a ocupat până recent funcția de vice-ministru al Apărării, într-un dosar de corupție, anunță TASS. Popov a fost reținut la cererea Comitetului de anchetă al Rusiei, un parchet cu ample prerogative, care se află în subordinea directă a președintelui Vladimir Putin.
Comitetul de anchetă a precizat că Popov a fost reținut pentru înșelăciune în așa-numitul dosar "Par ...