Trupele ruse au atacat vestul Ucrainei și sunt la 25 de km de Kiev

Trupele ruse au atacat vestul Ucrainei și sunt la 25 de km de Kiev
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În cea de-a 17-a zi de la debutul conflictului armat, trupele ruse continuă să lovească teritoriul Ucrainei. Soldații lui Vladimir Putin şi-au extins pentru prima dată ofensiva spre vest, au atacat Dnepro și Luțk, în timp ce convoiul de blindate lung de peste 60 de kilometri, care se îndrepta spre capitală, a fost "dispersat şi redesfăşurat". Autorităţile ucrainene au avertizat că situaţia din Mariupol este "critică" și nu se știe dacă ajutoarele vor putea ajunge în orașul încercuit. Cu câteva ore în urmă, la Kiev au sunat din nou sirenele alarmei aeriene, în timp ce se auzeau explozii puternice. Totodată, Rusia a declarat că este pregătită să reia discuţiile privind controlul armelor cu Statele Unite, dacă şi Washingtonul este dispus să o facă. Asta a declarat, sâmbătă, ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Rusia, Serghei Riabkov, potrivit agenţiei de ştiri ruse, RIA, citată de Reuters. Riabkov a spus că Moscova şi Washingtonul rămân în contact constant, însă Kremlinul nu vede semne care să arate că SUA sunt dispuse să continue dialogul cu privire la Ucraina.

Citit 1332 ori Ultima modificare Duminică, 13 Martie 2022 10:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.