Atac cu rachete asupra Liovului, cel mai mare oraș din vestul Ucrainei

Atac cu rachete asupra Liovului, cel mai mare oraș din vestul Ucrainei
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Trei explozii puternice s-au auzit sâmbătă în apropiere de Liov (Lvov), cel mai mare și cel mai important oraș din vestul Ucrainei, a anunțat un oficial al municipalității, potrivit agenţiei Reuters, prelută de hotnews. "Au fost trei explozii puternice în apropiere de Liov. Fiecare trebuie să își păstreze calmul și să rămână în interiorul locuinţei", a scris Igor Zinkevici, oficialul citat, într-o postare pe Facebook.

Guvernatorul administrației regionale a informat ulterior că două rachete rusești au lovit orașul, cel puțin cinci persoane fiind rănite. "Au fost două lovituri cu rachete în interiorul orașului Liov", a spus șeful administrației regionale, Maxim Koziţki, într-o postare online.

Martorii au relatat pentru Reuters că au văzut un fum gros negru ridicându-se în partea de nord-est a orașului. Cauza acestor explozii nu a putut fi verificată deocamdată, precizează Reuters.

Citit 1006 ori Ultima modificare Duminică, 20 August 2023 09:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.