O mulţime de doi supra doi (desene de fum)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şi vezi cum viorile intră-n copaci,
şi puii în ouă, şi ouăle-n cloacă,
şi mărul în floare, şi leacul în vraci,
strigarea-n tăcere şi şade în pleacă!

Şi vezi cum s-aude atunci, înapoi,
sosirea în gară a trenului care
aduce veniri cu mulţime de doi
supra doi când apune mănâncă răsare!

Şi-auzi cum se vede acum înainte
de-a fi mai încolo ajunsă, ajuns
târziu mai devreme decât cele sfinte
închise afară, deschise-n pătruns!

Şi vezi şi auzi şi te-ntoarce acasă,
chiar dacă acasa-i rămasă atunci,
când trupul şi sufletul tău în mireasă
intrase o clipă cu aripe lungi!

Hai, vino o dată să iei niciodată
din zborul oprit al acelui acum,
şi du-te în gara cu lampă-afumată
cânt trenul descarcă desene de fum!

Hai, intră în rochie până deseară...
şi stai până mâine, şi stai până când
lăuntrul nuntirii ascunde afară
eternul niciunde, eternul nicicând!

Citit 9785 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2013 15:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.