Bună seara, Vreme din Departe,
vreme dinspre Secetă... Ce faci?
eşti senină? te-nveleşti cu nouri?
te găteşti de ploaie? ningi? sau taci?
Bună seara, Ploaie de Acolo,
ploaie de Atuncea... Vrei să vii?
se aprinde grâul prin zăpodii,
puii se usucă-n bagdadii,
fumegă pe coastă caii noştri,
Zmeul nostru stă aproape stins,
ultima Ileană-şi poartă ochii
până-n poarta Naltului învins!
Bună seara, Vreme de Furtună,
vino chiar Acum... dacă mai vrei
să se-ntoarcă lacrima din flăcări,
să nu cadă pupăza din tei,
să se umple râpile prin care
ne-ascundeam încet, ca într-un joc,
şi râdeam de Secetă... şi mama
ne visa cu (nu) avem noroc!
Bună seara, Vreme din Departe,
haide mai Aproape, plouă, ningi...
haide şi aprinde-mi curcubeul...
Ştiu că setea nu poţi să mi-o-nvingi!
Vreme de Secetă (situaţie de urgenţă) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: