Ceaiul negru, o sursă ideală pentru hidratare

Ceaiul negru, o sursă ideală pentru hidratare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ceaiul negru este supus unor procesări mai îndelungate, comparativ cu cel verde. Din această pricină el conţine mai puţini antioxidanţi decât ceaiul verde, însă are alte beneficii. Aflaţi, din rândurile de mai jos, care sunt acestea.

Ceaiul este una dintre cele mai utilizate băuturi din lume şi o sursă ideală de hidratare, mai ales pe timpul verii. În funcţie de cum este procesat - prin uscare sau fermentare - ceaiul are un conţinut mai mare sau mai mic de cafeină şi catechine. Cafeina este cunoscută pentru efectul său energizant, în timp ce catechinele explică puterea antioxidantă a ceaiului - mai crescută în cazul ceaiurilor nefermentate verde şi alb. Comparativ, ceaiul negru conţine mai puţini antioxidanţi decât cel verde, dar îmbunătăţeşte funcţionarea vaselor coronare, reduce colesterolul "rău" şi tensiunea, chiar dacă are un conţinut mai mare de cafeină. Ceaiul alb are cei mai mulţi antioxidanţi şi cel mai redus conţinut de cafeină, comparativ cu cel negru şi verde. Ceaiul roşu este cunoscut pentru că ajută la ţinerea alergiilor sub control, a eczemelor şi a astmului. Studiile făcute până acum au arătat că infuzarea ceaiurilor timp de cinci minute eliberează mai mult de 80 la sută din cantitatea de antioxidanţi conţinută. Ceaiul instant la gheaţă are însă un conţinut neglijabil de antioxidanţi. Prin urmare, dacă vrem să ne bucurăm de aportul nutriţional al ceaiului, ar trebui să-l infuzăm şi să-l păstrăm cald. Ceaiurile cu un conţinut mai mare de cafeină sunt recomandate în cantitate de cel mult una-două căni pe zi, dimineaţa, la micul dejun sau în prima parte a zilei, în timp ce restul - verde, alb - pot fi băute oricând.

Utilitatea ceaiului negru în cosmetică

"Ceaiul negru este recomandat în tratarea petelor care apar în cazul persoanelor cu ten matur. Prepară o infuzie cu ceai negru şi pune câte o compresă, în special în zonele unde au apărut riduri. Lasă-le să acţioneze câteva minute, după care îndepărtează-le, fără să speli faţa cu apă. Stimulează circulaţia sângelui în zona feţei prin masarea zilnică cu un cub îngheţat de ceai negru (cuburile se prepară săptămânal - n.r.). De asemenea, dacă ai buze uscate şi crăpate, aplică pe ele un plic de ceai înmuiat în apă şi masează timp de câteva minute, fără să te clăteşti cu apă", recomandă Angela Beju, potrivit site-ului sanatate.acasa.ro.

Citit 2953 ori Ultima modificare Duminică, 08 Iulie 2018 14:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.