Mutație a coronavirusului, mai infecțioasă, dar mai puțin mortală

Mutație a coronavirusului, mai infecțioasă, dar mai puțin mortală
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Preşedintele Societăţii Internaţionale pentru Boli Infecţioase, Paul Tambyah, a declarat că o mutaţie din ce în ce mai comună a virusului SARS-CoV-2, identificată în Europa, America de Nord şi în zone din Asia, face virusul să se transmită mai uşor, dar să fie mai puţin mortal. Paul Tambyah susţine că dovezile ştiinţifice sugerează că proliferarea mutaţiei D614G a noului coronavirus în anumite părţi ale lumii coincide cu o scădere a ratei mortalităţii, virusul devenind mai puţin letal decât era. "Poate că este un lucru bun să avem un virus care este mai infecţios, dar mai puţin mortal”, a declarat Tambyah, adăugând că majoritatea virusurilor au tendinţa să devină mai puţin virulente, pe măsură ce suferă mutaţii. "Este în interesul virusului să infecteze cât mai mulţi oameni fără să-i ucidă, pentru că virusul depinde de gazdă, pentru hrană şi adăpost", susţine el.

Oamenii de ştiinţă au descoperit această mutaţie încă din luna februarie, în Europa şi Americi, conform OMS, care a precizat că nu există dovezi că această mutaţie a condus la îmbolnăviri mai severe. Duminică, directorul general pentru sănătate din Malaezia, Noor Hisham Abdullah, a îndemnat la creşterea vigilenţei publice, după ce autorităţile au detectat ceea ce ele cred că ar fi mutaţia D614G a noului coronavirus, în două focare recente. Potrivit lui Noor Hisham, tulpina D614G detectată în Malaezia este de 10 ori mai infecţioasă, iar vaccinurile aflate în prezent în diferite etape de dezvoltare ar putea să nu fie eficiente în faţa acestei mutaţii. Însă Tambyah este de părere că astfel de mutaţii nu pot modifica virusul suficient de mult pentru a face potenţialele vaccinuri mai puţin eficiente.

Citit 1781 ori Ultima modificare Marți, 18 August 2020 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.