COVID-19 Evoluția pandemiei în județul Galați: O sută de noi infectări, în a doua zi de „scenariu roşu”
Foto: Marian Calestru

COVID-19 Evoluția pandemiei în județul Galați: O sută de noi infectări, în a doua zi de „scenariu roşu”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O sută de noi cazuri confirmate, aproape tot atâția pacienți vindecați și opt bolnavi decedați este bilanțul ultimelor 24 de ore, "scor" cu care Galațiul a marcat cea de-a doua zi în care se află în scenariul roșu, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 465 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, o sută au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 22.684. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 28 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate.

Din nefericire, a doua zi de "scenariu roșu" a adus și un nou record de decese, nu mai puțin de opt bolnavi pierzând lupta cu boala, până marți la prânz. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să sară la 654.

Tot marți, 23 martie 2021, 106 pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 20.679 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Marți, 23 martie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 606 persoane, în timp ce 1.040 erau în izolare la domiciliu, iar alte 311, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 106.860 de teste.

Citit 1797 ori Ultima modificare Marți, 23 Martie 2021 21:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.