Alți cinci gălățeni au pierdut lupta cu noul coronavirus

Alți cinci gălățeni au pierdut lupta cu noul coronavirus
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Peste 30 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, cinci pacienţi aflaţi în stare gravă au decedat în unităţile medicale de profil și 14 bolnavi au aflat că nu s-au vindecat, după două săptămâni de tratament, în ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 759 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 36 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 27.321. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 14 persoane au fost reconfirmate.

Din nefericire, ziua de miercuri a mai adus încă cinci decese  în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 831.

Tot miercuri, 12 mai, 39 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 26.121 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, miercuri, 12 mai, se aflau în carantină la domiciliu 801 persoane, 195 erau în izolare la domiciliu, iar alte 174, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 136.043 de teste.

Citit 1254 ori Ultima modificare Joi, 13 Mai 2021 12:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.