Valul al cincilea al pandemiei începe în România

Valul al cincilea al pandemiei începe în România
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Valul al cincilea al pandemiei se va face simțit în România de săptămâna viitoare, avertizează specialiștii. Potrivit estimărilor, am putea ajunge la peste 20.000 de cazuri pe zi, în luna februarie, iar printre cei vulnerabili vor fi, spre deosebire de alte valuri, copiii, au explicat, la Digi24, cercetătorul Octavian Jurma și medicul Marius Geantă, cofondator al Centrului pentru Inovație în Medicină.

Doctorul Octavian Jurma consideră că valul cinci în România a debutat cu primul caz comunitar de infectare cu Omicron, declarat la 15 decembrie, dar prima confirmare statistică o vom avea în momentul în care numărul de secvențieri va arăta că majoritatea cazurilor sunt cu tulpina Omicron. Cercetătorul este de părere că, până la sfârșitul acestei săptămâni, ponderea cazurilor Omicron în secvențierile din România va depăși 50 la sută și acesta poate fi considerat statistic debutul valului 5 în România, adică, săptămâna viitoare, cel târziu.

Medicul Marius Geantă spune că, în această etapă, de un real ajutor ar putea fi stimularea testării. Până la apariția Omicron, știam ce poate să facă vaccinarea cu două sau trei doze împotriva tulpinii Delta, dar în acest moment, ceea ce devine foarte important este testarea - inclusiv cu teste rapide de calitate - și testarea repetată, pentru că varianta Omicron circulă mult mai repede și se transmite mult mai repede. De pildă, ideal ar fi să ne testăm înainte cu două zile de a ne întâlni de Revelion cu cei cu care petrecem și apoi să repetăm testul în ziua respectivă.

Citit 2013 ori Ultima modificare Vineri, 31 Decembrie 2021 08:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.