Direcția de Sănătate Publică Galați a făcut o nouă raportare pentru săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie, referitoare la numărul persoanelor infectate cu viroze respiratorii, pneumonii, gripe și Covid-19. Conform purtătorului de cuvânt al instituției, Liliana Iordăchescu, pentru săptămâna trecută, a fost declarat un număr total de 2.283 de viroze respiratorii, dintre care 53 de persoane au fost nevoite să rămână în spital pentru tratament de specialitate, iar pentru grupa de vârstă cuprinsă între 5-14 ani, s-au contabilizat 854 de cazuri. Pentru perioada amintită medicii au tratat 223 de pneumonii ambulatoriu, iar în spital au ajuns 83 de persoane. În rândul copiilor și adolescenților cu vârsta între 5-14 ani, 42 de tineri s-au luptat cu simptomele pneumoniei. „În ceea ce privește gripa, am avut 88 de cazuri, cu 24 de internări, iar pentru segmentul de vârstă cuprins între 5-14 ani, am contabilizat 30 de cazuri. La nivelul Galațiului, s-au înregistrat 16 cazuri de Covid-19”, ne-a declarat reprezentantul DSP Galați. Se observă o scădere cu 706 cazuri totale față de săptămâna anterior analizată.
2.283 de noi cazuri de viroze respiratorii Scris de Raluca Ichim


Raluca Ichim
Articole recente - Raluca Ichim
Pericol în trafic, îndepărtat de polițiștii de frontieră gălățeni Prăjitură rapidă cu ness și cireșe UPDATE. Accident rutier extrem de grav la Tudor Vladimirescu. O persoană şi-a pierdut viaţa Dulceață din coji de pepene. Reţetă de sezon Proiect pentru reducerea abandonului la Şcoala Gimnazială din Șendreni
Mai multe din această categorie: