Primarul din Urziceni, Constantin Sava, a anunțat, miercuri, suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Urziceni, Daniela Elena Ianuş. „Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila”, a declarat primarul. Acesta a precizat că nu a mai aşteptat rezultatul anchetelor care au fost demarate de mai multe instituţii, dar şi de procurori, din cauza presiunii exercitate de către opinia publică şi mass-media. Ministrul Alexandru Rafila a cerut recent demiterea sau demisia managerului unităţii medicale.
Managerul Spitalului Urziceni, suspendat din funcție Scris de Cristinel Luca
Etichetat cu
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
Licitația pentru vânzarea Liberty se complică Restricții de circulație pe podul de la Brăila 2.613 siderurgiști primesc ultimele salarii garantate de stat Vameșii, în grevă de avertisment timp de două ore Priza Dunării rămâne încă șase luni în administrarea Apă Canal
Mai multe din această categorie:

