Consiliul Județean (CJ) Galați, reprezentat de președintele Costel Fotea, a semnat vineri, 5 aprilie, un nou contract de finanţare pentru achiziţionarea a 30 de microbuze hibrid pentru transportul elevilor la şcoală, cu fonduri prin Administraţia Fondului de Mediu, potrivit unui comunicat de presă al instituției. De asemenea, alte 29 de microbuze şcolare electrice, cu fonduri prin PNRR, sunt deja în procedură de licitaţie, iar trei localităţi au primit fonduri de la Ministerul D ...

Lucrări de modernizare a 60 km de drumuri din județul Galați

Miercuri, 03 Aprilie 2024 08:30 | Publicat în Regional
În mai multe localități din județul Galați se află în plină desfășurare lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere Lucrările sunt parte a proiectului în valoare de 363 milioane de lei (aproximativ 73 milioane de euro – n.r.), ce vizează, în total, 60 de kilometri de drumuri județene, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean (CJ) Galați. ”Modernizăm de la zero 60 de kilometri, pe ruta Bălăbănești – Bălășești – Ciureștii Noi – Ciurești ...

Prevenirea inundațiilor, o prioritate la Cuza Vodă

Marți, 02 Aprilie 2024 19:00 | Publicat în Regional
Comuna Cuza Vodă, una dintre cele mai tinere din judeţul Galaţi, aflată la 28 de km nord-vest de municipiul Galaţi, are circa 2.380 de locuitori, potrivit recensământului din 2022, alte 600 de persoane fiind plecate la muncă peste hotare. Deşi este o comunitate mică, dorinţele oamenilor privind condiţiile de trai sunt tratate cu seriozitate şi încredere în viitor. Din 2008, primarul comunei, Dănuţ Codrescu, s-a bucurat de sprijinul cetăţenilor, cărora le mulţumeşte şi pen ...
La Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor a fost inaugurat miercuri, 27 martie, noul corp medical, în care vor funcționa Maternitatea și secțiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie și Chirurgie. În total, este vorba de investiții de aproape 2 milioane de euro, realizate de Consiliul Județean (CJ) Galați, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR). Investiția face parte dintr-un plan mai amplu de revitalizare a unității medicale de la T ...
Consiliul Județean (CJ) Galați a făcut publice primele imagini cu noua zonă de distracție și relaxare din cadrul Complexului de Agrement de la Zătun. Noile facilități ar urma să fie inaugurate undeva în cursul lunii aprilie, astfel încât gălățenii să se poată bucura odată cu încălzirea vremii de noi posibilități de petrecere a timpului liber. ”Complexul de agrement de la Zătun, unul din cele mai apreciate locuri de relaxare din Galaţi, se extinde şi va oferi, în cur ...
Pe șantierul podului hobanat de pe Drumul de Centură al municipiului Galați s-a turnat, la sfârșitul săptămânii trecute, primul strat de asfalt la cea de-a doua rampă a podului Construcția propriu-zisă a podului și amenajarea celor două rampe de acces reprezintă cea mai complexă parte a proiectului în valoare de peste 41 de milioane de euro a celui mai amplu proiect de infrastructură din județul Galați. După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, în u ...
Echipa de restauratori care redă strălucirea unuia dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Galați - Muzeul "Casa Colecțiilor" (fosta Farmacie Ținc) – se apropie cu pași repezi de finalizarea lucrărilor. Cele mai delicate intervenții sunt la refacerea stucaturii, dar la fel de importante sunt lucrările ce privesc refacerea tâmplăriei și a feroneriei clădirii. Monument emblematic pentru Galați, atât din punct de vedere arhitectural, cât și istoric, clădirea a ...
În februarie, Consiliul Județean Galați a lansat licitația pentru modernizarea și extinderea DN 25 la patru benzi, pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri, de la ieșirea din municipiul Galați (de la Borcan) spre Movileni - Șendreni - Braniștea - Independența - Piscu - Tudor Vladimirescu - Hanu Conachi (intersecția cu DN 25A). Este cel mai aglomerat drum din județ, fiind cunoscut și ca „Drumul morții”, întrucât aproape că nu există zi în care să nu se producă cel p ...
La Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Galați a fost inaugurat noul bloc medical în care va funcționa Secția de Prosectură, Anatomie Patologică și Medicină Legală. Investiția, în valoare de 2,2 milioane de euro, a fost realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean (CJ) Galați și va permite extinderea activității laboratoarelor spitalului, va facilita diversificarea serviciilor medicale, dar va asigura și noi spații pentru activitățile ...

Un medic din Camerun va asista naşterile din Tg. Bujor

Joi, 14 Martie 2024 18:00 | Publicat în Regional
Spitalul Orășenesc Târgu Bujor are acum un specialist în videocolposcopie și ultrasonografie obstetricală. Este vorba despre un medic din Camerun, dr. Aurelien Mbapou Kamga, cu studii la Facultatea de Medicină din București, specialist în obstetrică-ginecologie. "Monitorizarea sarcinilor cu ajutorul ecografului și depistarea leziunilor maligne cu ajutorul videocolposcopului se pot realiza acum și la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, unitate medicală aflată la 55 de kilometri d ...
Pagina 2 din 10