Nuntă! Mare nuntă! Modernă! Multă! Şi frumoasă! Artificial de frumoasă! Şi departe, foarte departe de farmecul tradiţional el acestui eveniment in/util din viaţa celor care jură să fie laolaltă „până când moartea îi va despărţi”! Mireasă lungă şi înaltă! Lance! Săgeată! Suveică! Albă! Drăgostită precum sinucigaşa regină egipteană! Mire aproape la fel de înalt şi de lung! Pirpiriu! Ţâr! Drăgostit ca un cotoşman pe acoperişul Deşertăciunii! Negru! Feri ...

Îl vezi în fiecare zi. De trei ori pe zi. De o mie de ori pe zi. Nu ai cum să-l eviţi. Vrei să-l ocoleşti, dar nu poţi. Că-i peste tot. Ca un partid. Ca o adunătură. Ca o piază rea. În găseşti chiar şi unde te aştepţi mai puţin. Şi în oraşe. Şi în sate. I se aude zgomotul de la mare distanţă. Acest soi de vibraţie trece prin pereţi. Trece şi prin căşti/dopuri antifonice. Te căpiază. Şi, când îl observi câtă pasiune pune în ceea ce ştie să facă cel mai bin ...

În fiecare noapte, fără nici o excepţie, de la începuturi până în prezent, vine în dreptul geamului meu şi se uită. Nu se uită urât. Nu se uită frumos. Nu ştiu cum se uită, fiindcă eu nu ştiu ce însemnează „urât”, ce însemnează „frumos”. Şi nici nu m-am străduit să aflu, să caut, să învăţ. Întotdeauna am considerat că-i mai bine să nu ştiu. Dacă mă apuc să caut, şi caut în zadar? Dacă mă apuc să aflu, şi râde jurul şi jurul jurului de hotăr� ...

O ştiu dinainte de a o cunoaşte. N-am fost în stare să nu intuiesc existenţa cestei frumuseţi sublime. Această superbă Alcătuire este senină şi serioasă şi iubită şi apreciată ca o zi de Paşte. Nu cred că poate fi ajunsă ori întrecută de nimeni din întreaga Omenime. Nu cred că nu este invidiată de toate femeile lumii şi nu pot crede că nu este râvnită şi pândită şi dorită de toţi bărbaţii istui Pământ. Sigur că da! Se poate înţelege că o divinizez, că ...

Viitor de aur... ţara noastră n-are!/ şi nici apa n-are loc de mers pe ţeavă!/ viaţa se topeşte ca o lumânare!/ demagogii urlă împănaţi cu pleavă!Casele ni-s peşteri... şi răbdarea ni se/ surpă sub asaltul vorbelor degeaba!/ cresc, văzând cu ochii, ane-mone-lise/ clănţănind în egări... ca să meargă treaba!Nu se mai aude, nu se mai observă/ cum se duc şcolarii zgribuliţi la şcoală.../ şi mănâncă patru-cinci la o conservă,/ aşteptând himere cu sacoşa goală!O ...

Un prinţ complicat, îndrăgind tochitura,/ sosi într-un sat anonim şi sărac!/ citise-n „Scânteia” că-i bună untura/ mistreţului prins cu statut de godac!// Mergea pe un drum schilodit de tractoare,/ cânta din cimpoi electronic, zicând:/ - Veniţi, servitori, căutaţi în hambare/ vreau carne!... vreau carne!... sunt foarte flămând!// - O, tip enervant... (grongăneau servitorii).../ godacul e bine ascuns de ţărani!/ sunteţi daltonist, viclenia culorii/ vă-nşeală!... mai ...

Fă, sublimo, hai încoace,/ că avem o treabă mare:/ dăm cu sapa, dăm cu grebla,/ dăm cu var şi flit prin curte!/ după aia, ne ascundem/ după masă, după care/ ne jucăm de-a epicentrul hâtru-şic pe unde scurte!//Jocul este foarte simplu:/ tu te faci că te cutremuri!/ eu - că sufăr lângă tine/ şi că te repar agale!/ mai apoi să vezi, sublimo,/ ce securiza(n)te vremuri/ vom trăi vorbind în şoaptă/ şi vom merge doar la vale!//Te cunosc de la o poştă,/ după felul cum pui ...

Pătrăţel era un câine de pripas. Se aciuase în preajma unui bloc de locuinţe din Ţiglina a patra, pe strada Frunzei... şi trăia. Trăia din milostenia publică legală sau ilegală, din grija iubitorilor de animale, păsări şi oameni. Nu lătra, nu muşca şi nu se comporta aiurea, obraznic, feroce. Aproape îţi vine să zici că nici nu era câine, mai ales că juru-i plin cu secături bipede, cărora li se spune, individual şi ştiinţific, homo sapiens. Pătrăţel avea păr alb ...

A-nceput de ieri să-mi fie/ dor de puci şi de gâlceavă/ fiindcă Nae duce ghindă/ doar la scroafa lui Ion!/ domnul X toarnă dulceaţă/ pe dosarul cu otravă,/ iar nea Y prinde muşte/ nucleare cu buton!...// Nu e bine, dar e soare.../ Alfa cam transpiră amplu,/ că aşa îi cere Ţara, Creierul şi Taica lui!/ are uliţă extremă,/ terorişti fictivi pe cablu/ şi-un Tăgârţă mult şi mândru/ ca o soacră în gutui!...// Iată-l, vine-adus cu tancul,/ escortat de duri şi fiare,/ s� ...

Spre sfârşitul lui Septembrie 2019, când bancherii încă nu fătaseră pandemia - într-o sâmbătă seara, mai exact, la ora douăzeci, şi mai exact - n-am încotro pleca. Prin urmare, mă uit sfios în agenda cu distracţii şi văd că cititorul meu, Arhanghel Serafim, are nuntă. Nunta lui şi a nevestei sale, el fiind ultimul ei mire, şi ea fiind ultima lui mireasă pe Pământ. Nevastă-sa, Angelica Serafim - fostă Dimineaţă şi fostă chelneriţă chiar în restaurantul unde are ...