Pentru amenajarea a încă 419 locuri de înhumare în Cimitirul „Sf.Lazăr” municipalitatea gălăţeană a renunţat la organizarea de licitaţii şi a preferat să atribuie direct contractele. Astfel, după ce investiţia a fost votată de aleşii locali în şedinţă extraordinară, pe considerentul că oraşul se confruntă cu o criză a locurilor de înhumare, Primăria a încredinţat studiul de fezabilitate al lucrării firmei Proiect SA, pentru suma de 9.700 de lei fără TVA. La f ...
* A fost solicitată emiterea unui acord de mediu şi urmează licitaţia Primarul comunei gălăţene Vârlezi, Ştefan Patriche, pregăteşte terenul pentru extinderea alimentării cu apă în satul Crăieşti, în contextul în care, în acest moment, alimentarea cu apă acoperă cam 80 la sută din comună. Acesta a solicitat, la sfârşitul anului 2015, emiterea unui acord de mediu de către Agenţia pentru Protecţia Mediului şi urmează să scoată lucrarea la licitaţie. "Nu est ...
* Primăria municipiului Galaţi a vrut să ne ilumineze festiv sărbătorile de iarnă cu 2,1 milioane de lei, dar n-a reuşit * Acum încearcă extinderea iluminatului public în oraş, cu investiţii de 6,2 milioane de lei Dacă tot s-au dus sărbătorile de iarnă, putem să ne ostoim nemulţumirea că n-am avut iluminat festiv, chit că Primăria fusese gata să investească 2,1 milioane de lei pentru beculeţe. Măcar lumină pe străzi să avem! La finele anului trecut, aleşii locali ...
Despre extinderea talciocului se vorbeşte încă de la începutul anului trecut, când investiţia a fost prinsă pe lista lucrărilor de intervenţii propuse pentru anul 2012. Şi, de fiecare dată, perspectiva i-a nemulţumit pe consilierii locali PDL, care consideră că acest gen de comerţ este departe de a fi civilizat şi că există nenumărate plângeri din partea cetăţenilor care, deranjaţi de talmeş-balmeşul de fiecare duminică, cer mutarea lui. Cert este că la recenta şedin ...
Tratarea apelor uzate după standardele europene va fi posibilă la Galaţi abia peste trei ani, când staţia de epurare a oraşului va putea face şi tratare biologică şi terţiară, nu doar mecanică Finalizată în decembrie 2011 cu un efort financiar de peste 20 de milioane de euro suportat, în principal, de Uniunea Europeană, staţia de epurare a apelor uzate din municipiul Galaţi necesită îmbunătăţiri de încă 20 de milioane de euro pentru a atinge standardele comunitare de ...
Pagina 6 din 6