Fumatul în spaţiile Universităţii "Dunărea de Jos" va fi complet interzis în foarte scurtă vreme. Deşi existau şi până acum interdicţii legate de fumat, prorectorul Adrian Lungu recunoaşte că acestea erau deseori încălcate, atât de profesori, cât şi de studenţi. "Sper să nu ne controleze nimeni în această perioadă pentru că am lua amendă. Oricum, ne vom întâlni în foarte scurtă vreme să stabilim ce este de făcut, pentru că trebuie să luăm măsuri în acest sens ...

Fumatul ucide anual zeci de mii de români

Joi, 15 Noiembrie 2012 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Circa şase milioane de persoane decedează anual din cauza fumatului * Puţin peste cinci milioane sunt fumători activi, în vreme ce peste 600.000 sunt fumători pasivi 28 la sută dintre fumătorii pasivi sunt copii, care sunt nevoiţi să inspire aerul îmbibat cu fum de ţigară din locuinţe. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în anul 2030, fumatul va cauza anual peste opt milioane de decese. “Câştigă independenţă faţă de tutun” Ziua Naţională ...
Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a intrat în vigoare vineri, la miezul nopţii, în Bulgaria, generând temeri că aceasta ar putea afecta turismul, relatează site-ul Novinite com.În urma unor dezbateri aprinse, Parlamentul de la Sofia a adoptat în aprilie în primă lectură o lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise. Ulterior, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, interdicţia a fost extinsă la locurile de muncă, restaurante, baruri, mijloace de ...

De mâine se vor vinde doar ”țigări anti-incendiu”!

Miercuri, 16 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Conform noilor norme europene de siguranță, pe piață nu se vor mai vinde decât țigările care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate * Anul acesta, 162 de incendii au fost provocate de țigări la Galați * Inspectorii OJPC vor căuta ”cu lanterna” țigările neconforme sau contrafăcute * Tutungeriile gălățene vor fi obligate de mâine să vindă doar ”țigări anti-incendiu”, în acord cu noile măsuri de siguranță luate la nivelul comunitar, măsuri publicat ...

Cât de sănătoasă e ţigara electronică?

Miercuri, 02 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit comercianţilor de ţigări electronice din oraş, sute de gălăţeni au renunţat deja la ţigările din tutun, la pipe sau la trabucuri şi fumează acum doar folosind dispozitive electronice. E cu siguranţă mai ieftin şi, spun medicii, ceva mai sănătos. Vă prezentăm astăzi un material amplu, din care puteţi descoperi secretele celui mai nou viciu al mileniului al III-lea. Am aflat pentru dumneavoastră unde se vând aceste ţigări şi sortimentele de lichid cu care se alim ...
Pagina 6 din 6