În memoria gălățenilor, numele Daria Hărăbor este sinonim cu performanța de excepție și cu o salbă de medalii prețioase, câștigate la olimpiadele internaționale de Astronomie și Astrofizică. La numai 23 de ani, împliniți duminică, 14 iunie, Daria tocmai a absolvit prestigioasa Universitate Harvard din SUA, cu o licență în fizică și matematică și cu un masterat (Concurrent Masters) în fizică.
Daria Teodora Hărăbor ne-a făcut bucuria și onoarea de a accepta să ne povestească, într-un interviu, despre ce înseamnă să fii student român la Harvard și ce face de dincolo de Ocean pentru elevii talentați ai României.
Vă oferim astăzi prima parte a generosului interviu pe care ni l-a acordat.
- Daria, ești născută și educată în Galați. Ai absolvit Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, iar în toamna lui 2022 ți-ai început studiile la prestigioasa Universitate Harvard, pe care ai absolvit-o anul acesta. Cum este să fii român la Harvard?
- E foarte bine să fii român la Harvard, pentru că lumea presupune în general lucruri bune despre tine: că ești inteligent, că faci fizică și matematică, iar eu nu am ieșit din acest „stereotip”. Din fericire, Harvard a început să admită, în ultimii ani, studenți care studiază și altceva: am colegi români care studiază film, politică și multe altele.
Aș vrea să vă împărtășesc o anecdotă legată de faptul că sunt româncă. În primul meu semestru la Harvard, la primul meu curs de fizică mecanică cuantică, profesorul a menționat că ar fi trebuit să luăm anumite cursuri înainte, ca o condiție prealabilă pentru participarea la orele lui. Iar dacă nu am făcut-o, să vorbim cu el.
Fiind primul meu semestru, nu urmasem cursurile respective, dar credeam că sunt pregătită pentru acel curs. După ore, m-am dus să-i explic situația și să-l întreb dacă e în regulă să iau cursul. I-am spus cum mă cheamă, că am fost la olimpiade și că sunt din România. Și mi-a răspuns: «Ești din România? Bine, ești pregătită, poți să iei cursul!». Asta mi se pare că sintetizează destul de bine experiența și percepția oamenilor de aici despre români.
Totodată, să fii român la Harvard, e bine pentru că avem o comunitate mare și destul de strânsă - români, moldoveni, americani și canadieni de origine română, aplicanți la licență, masterat, doctorat. Ne întâlnim săptămânal, duminica, la un prânz. Avem și o asociație culturală, la care am avut onoarea să fiu copreședintă, alături de o moldoveancă, Adelina Andrei, când eram în anul al doilea. Am avut evenimente împreună de Paște, de 1 Decembrie...
Deci unul din primele lucruri pe care le spun despre mine în campus este că sunt româncă. E parte din identitatea mea.
La Harvard Art Museums, avem două piese de Brâncuși, pe care desigur că le-am căutat imediat ce am auzit despre ele.
- Ce le-ai spus colegilor și profesorilor despre țara și despre orașul din care vii?
- Sincer, le-am spus lucruri destul de bune și lucruri reale. Am avut, de exemplu, un interviu non-standard, pentru o bursă la care am aplicat în februarie.
M-au întrebat despre fratele meu geamăn, unde vreau să mă stabilesc, dar și despre cum e politica din România. Vrând-nevrând, nu poți să spui numai lucruri bune despre țara ta. Am povestit lumii despre comunism, despre Simona Halep, despre Nadia Comăneci, despre tot. De fiecare dată când am identificat un nume care suna româneşte, încercam să aflu dacă mai avem o persoană din comunitatea noastră în campus. Și am încercat să promovez România colegilor, ca să vină să o viziteze. Le-am zis despre Castelul lui Dracula, despre locurile pentru drumeții montane.
Descriu Galațiul ca fiind un oraș la Dunăre, aproape de granița cu Ucraina și Moldova, în sud-estul țării, cunoscut pentru Combinat, de care probabil nu au auzit.
- Încă din perioada studiilor liceale, te-ai implicat în activități de voluntariat și de mentorat. Și ai continuat în timpul studiilor universitare. Îmi poți povesti despre aceste activități?
- Da, am continuat, îmi place foarte mult să predau! Am devenit asistent de profesor aici, pentru cursul de fizică, din al doilea semestru al primului meu an de facultate. Și am continuat să fiu course assistant - cum se numește aici - pentru același profesor de fizică, Louis Deslauriers, un canadian, în fiecare semestru. Am predat cursuri precum electromagnetism, optică, mecanică cuantică sau chiar astronomie. Au fost și momente dificile, pentru că predatul chiar îți pune la încercare cunoștințele, dar asta m-a ajutat să fundamentez și mai bine aceste noțiuni.
Am continuat să predau și în țară, desigur! Pentru că oricât de mult m-ar împlini predatul în State, către colegi de facultate, cel mai bine mă simt când le predau elevilor români. Așa că am început Centrul de Excelență Națională în Astronomie și Astrofizică, alături de profesoara Ana Naghi, de la Ministerul Educației. Sunt deja doi ani de când predau la acest centru, iar anul acesta cred că am predat cel mai mult. Am ținut foarte multe cursuri cu elevi de gimnaziu și de liceu, ca să-i pregătesc pentru Olimpiadele de Astronomie și Astrofizică.
Acum doi ani, am și fost prezentă fizic la Olimpiada Națională, unde am ajutat cu proba practică de telescop, am corectat alături de profesori. A fost foarte interesant, pentru că eu fusesem la Olimpiade ca elev, iar acum eram din partea comisiei. Deci am văzut cum e din partea cealaltă a catedrei.
Chiar am ținut și un discurs la închiderea Olimpiadei, unde am încercat să punctez cât de important e să învățăm din ea și să nu ne luăm numai după competitivitate, care, uneori, poate să-i lase în urmă pe elevii care nu au luat medalii, dar care, de fapt, pot să învețe foarte-foarte mult din experiență.
Predau în continuare, cu fiecare ocazie, am mai avut și activități mai mici de mentorat cu elevi.
- Dar despre voluntariat ce ne poți spune?
- Mi-am continuat voluntariatul sub o altă formă. Când am ajuns în campus, am simțit nu numai că sunt româncă, dar că sunt student internațional, adică non-american. Așa că am simțit nevoia să mă implic în aceste organizații culturale. De aceea am fost copreședinta Asociației de Studenți Internaționali de la Harvard, pe toată perioada anului 2025.
Facem nu numai activități sociale - precum petreceri, study breaks - organizăm și acțiuni care se leagă de advocacy. Asta înseamnă să te lupți pentru studenții internaționali. Ținem office hours pentru a ne calcula taxele împreună, pentru că în America nu sunt luate automat de stat. Completăm aplicații pentru ajutor financiar, pentru anul viitor.
Am avut multe evenimente de organizat și, cumva, m-am apropiat de oameni din toate țările. Pentru că aici, la Harvard, avem peste 1.000 de studenți internaționali, din peste o sută de țări. Am învățat foarte multe din asta.
Am încercat mâncare din diferite locuri, am ascultat povești ale studenților veniți din Sudan, din Siria, din China, de peste tot din lume, pentru că toți intrăm la facultate în moduri diferite.
Și am ajuns să aflu cât de privilegiată sunt că sunt din România! Că sunt dintr-o țară NATO, că sunt dintr-o țară din Uniunea Europeană, că am avut acces la educație, că sunt dintr-un oraș, că pot să călătoresc... A fost o experiență minunată pentru mine să lucrez cu această asociație și continui să fac acest voluntariat.
- Ce urmează după Harvard? Unde și cum?
- Anul acesta, rămân în Boston și voi lucra în continuare la Harvard. Voi fi asistentă de cercetare într-un laborator de computere cuantice. Voi lucra sub îndrumarea profesorului Mikhail Lukin și voi fi aici pentru un an. Iar din toamna viitoare, am o ofertă să îmi încep doctoratul în fizică la Cornell University. Cam acesta e planul de viitor.
- Revenirea în România mai face parte din planurile tale? Și dacă da, cum?
- Cred că niciodată nu va ieși din inima mea planul ăsta, pentru că e ca un fel de speranță pe care o păstrez în adâncul sufletului.
Ce-i drept, în anii de când sunt la Harvard sau de când sunt plecată în străinătate, dorința de a veni acasă parcă se stinge. Nu e legat de România neapărat, dar mi-am dat seama de ceea ce înseamnă o carieră cu adevărat în cercetare, cum se schimbă lumea, cum se schimbă tehnologia. Pare că, dacă m-aș întoarce în România, n-aș putea să am o carieră în fizică pe care mi-aș dori-o.
Dar, partea bună e că îmi place foarte mult să predau. Și mereu păstrez în suflet ideea de a mă întoarce în țară și a preda, poate, la nivel universitar. Poate să deschid o catedră de astronomie și astrofizică, pentru că sunt foarte rare în țară.
Vreau să vin, să ajut cumva, fie prin a preda, fie prin politică. Dar va trebui să vin, cred, după ce-mi formez o carieră mai solidă, ca să pot să schimb ceva.
Mesaj: „Mi-e tare dor de Dunăre și de oamenii din Galați”
Într-o proximă ediție a ziarului „Viața liberă”, veți putea citi continuarea interviului pe care Daria Hărăbor ni l-a acordat. Veți putea afla cum arată o zi din viața unui student la Harvard, cum sunt festivitățile de absolvire a celebrei universități și cum poate ajunge un elev să aplice la facultăți de renume internațional.
Până atunci, redăm mesajul pe care Daria ni l-a transmis: „Vă mulțumesc pentru interviu, apreciez foarte mult că vreți să-mi ascultați părerea și experiențele și să faceți un update la articolele care au fost publicate despre mine când am intrat la facultate.
Vreau doar să transmit că mi-e tare dor de Dunăre. Mi-e dor de faleză, mi-e dor de liceul meu, CNVA, mi-e dor de oamenii din Galați și mă bucur tare mult că pot să vorbesc cu ei prin acest articol”.
