Şpaga din spitale, în vizorul ministrului

Joi, 10 Ianuarie 2019 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, săptămâna aceasta, că va realiza un plan de măsuri, împreună cu sindicatele din domeniu, pentru limitarea şpăgii din spitale, fenomen care este de "mare amploare". Oficialul a mai precizat şi faptul că primeşte în mod constant mesaje în legătură cu această problemă. În ciuda creşterii salariilor din Sănătate, asociaţiile de pacienţi trag în continuare semnale de alarmă în legătură cu condiţionarea actului medical ...

O nouă promisiune privind spitalele regionale

Miercuri, 09 Ianuarie 2019 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Cele trei spitale regionale vor fi construite prin utilizarea banilor europeni din exerciţiul financiar viitor, iar pregătirea acestor lucrări cu ceea ce înseamnă documentaţia tehnică se ridică la 120 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres. "Există studiile de fezabilitate din partea Băncii Europene de Investiţii pentru cele trei spitale regionale. Alocarea pe actuala perioadă de programa ...
Anul care tocmai a trecut a fost marcat de mai multe crize în sistemul de sănătate: au lipsit medicamente esenţiale pentru pacienţi, autorităţile au activat mecanismul european de protecţie civilă pentru a putea aduce imunoglobulină în ţară, spitalele au pus în pericol viaţa bolnavilor din cauza infecţiilor care au atins cote alarmante, iar numărul de paturi pentru pacienţii cu arsuri grave nu a făcut faţă nevoilor. Încă de la începutul lui 2018, medicii şi asistenţii ...
Toate spitalele judeţene vor fi implicate în prelevarea de organe, începând cu anul 2019. Cel puţin aşa susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit căreia o astfel de prevedere se regăseşte în proiectul legii transplantului. "Va intra în fişa postului, e vorba de toate spitalele judeţene, cu secţii de anestezie-terapie intensivă", a explicat oficialul. Specialiştii din sistem spun că o astfel de obligativitate ar duce cu siguranţă la creşterea numărului de org ...

Programul spitalelor şi al farmaciilor gălăţene

Luni, 24 Decembrie 2018 00:01 | Publicat în Prima Pagina
Echipajele de Ambulanţă şi cele ale SMURD vor funcţiona normal în zilele de Crăciun. Unităţile de primiri urgenţe din cadrul spitalelor, unele farmacii şi centrele de permanenţă din judeţ vor lucra, de asemenea, fără întrerupere în perioada sărbătorilor de iarnă. Gălăţenii pe care zilele de Crăciun îi vor prinde fără o rezervă de medicamente uzuale vor avea la dispoziţie, în caz de nevoie, trei farmacii cu program non-stop. În apropiere de Spitalul Judeţean func ...
Spitalele gălăţene au raportat doar 437 de cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, în primele 11 luni ale acestui an. Incidenţa pacienţilor care s-au internat în spital cu o boală şi au căpătat acolo o altă infecţie foarte periculoasă este astfel de 0,55 cazuri la mia de locuitori. Datele, care se desprind dintr-un raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, arată că spitalele gălăţene, la fel ca şi cele din restul ţării, ascund încă sub ...

Spitalele de stat ar putea fi restructurate

Joi, 20 Decembrie 2018 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Cele 300 de spitale publice din ţară ar putea fi restructurate. Cel puţin asta îşi doreşte ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care afirmă că în unele zone numărul de paturi este prea mare pe anumite specializări, iar altele nu se justifică deloc. Reprezentanţii pacienţilor se tem că restructurarea unităţilor sanitare poate însemna chiar închiderea unor spitale care nu sunt eficiente, aşa cum s-a întâmplat în 2011, în mandatul fostului ministru al Sănătăţii, Csek ...

Doar 23 de spitale din cele 147 evaluate pot fi acreditate

Marți, 11 Decembrie 2018 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
23 de spitale din cele 147 evaluate, până în prezent, îndeplinesc condiţiile de acreditare la nivel internaţional, anunţă Autoritatea Naţională de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), precizând că 18 dintre acestea nu îndeplinesc condiţiile necesare. “Numai 23 de spitale din cele 147 evaluate până în prezent, în conformitate cu aceste standarde, îndeplinesc condiţiile de acreditare. Un număr de 106 din cele 147 evaluate îndeplinesc numai parţial condiţiile ...

Controale ample în spitale

Luni, 10 Decembrie 2018 17:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Spitalele publice şi cele private sunt supuse unor controale ample făcute de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Finanţelor. Instituţiile au precizat că au dovezi că în aceste unităţi se fac raportări false. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. "Vă daţi seama că nu începeam acest control sau nu propuneam să facem un control dacă nu aveam date certe. Nu am vrut să fac public acest lucru, pentru că mi se pare normal să verific nişte lu ...

23 de manageri de spitale, sancţionaţi

Marți, 13 Noiembrie 2018 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 20 de manageri de spitale au fost sancţionaţi, în ultimele nouă luni, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că instituţia s-a autosesizat de aproape 50 de ori pentru nerespectarea anumitor proceduri. "Ne-am sesizat de 47 de ori în aceste nouă luni, pentru fiecare lucru care e nelalocul lui. Am sancţionat 23 de manageri (n.r. - de spitale). Am finanţat peste 90 de spitale, cu bani din bugetul Ministerului Sănătăţii. Am rezolvat probleme punctuale", a s ...
Pagina 8 din 22