Deficit de specialiști în comunele judeţului Galaţi

Deficit de specialiști în comunele judeţului Galaţi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Atât în comuna Scânteiești, cât și la nivel județean sau naţional există un deficit de contabili, personal pentru achiziții, finanțişti și specialişti pentru Registrul Agricol, ne-a semnalat primarul localităţii, Ghiorghe Bute. Acesta are o perspectivă extinsă asupra fenomenului, în calitate de preşedinte al filialei Galați a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR).

Salariile nete ale acestui tip de angajaţi sunt, potrivit lui Bute, între 2.000 și 3.000 de lei. Cuantumul lor, conform legislației în vigoare, nu se poate ridica decât până la salariul viceprimarului de comună.

"Nu numai la noi, la nivelul tuturor comunelor este un grad mic de salarizare. Toate celelalte instituții plătesc salarii duble. La angajare, oamenii ne evită din motive financiare. Îi formăm, stau doi, trei, cinci ani, se pun la punct, învață meserie, iar apoi pleacă spre unități centrale, unde salariile sunt duble", ne-a explicat Ghiorghe Bute.

Potrivit preşedintelui ACoR Galaţi, există mari diferențe de salarizare între comune și unitățile centrale. Salariile sunt calculate conform gradului localităţii, pentru stabilirea căruia un criteriu de bază este numărul de locuitori. Astfel, comunele mici sunt dezavantajate, iar acest lucru explică, parțial, şi nivelul diferit de performanță economică.

 

Citit 4450 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2024 06:18

1 comentariu

  • postat de nelu
    Duminică, 11 Februarie 2024 17:15
    89.137.224.***
    Păi sunt 35 de ani de Prostim Supunem și Dominăm .
    În condițiile astea cei capabili au plecat ,VIAȚA SE TRĂIEȘTE O SINGURĂ DATĂ .
    Doar ai învățat pentru tine ,să poți trăi .De ce să suporți un incapabil ca șef ,sau de ce să trăiască el pe spatele tău ,sau din munca ta.
    0
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.