Mediul rural din județul Galați pare să se fi transformat într-o veritabilă "capcană" socială, în condițiile în care aici se regăsesc cele mai multe persoane fără locuri de muncă. Spre comparație cu mediul urban, numărul de șomeri din comunele gălățene este de peste cinci ori mai mare, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Practic, unele dintre comunele gălățene au ajuns să "concureze" în materie de șomaj cu orașele, chiar dacă nivelul populației locale este, desigur, mult mai mic. Acest lucru dă imaginea discrepanțelor de dezvoltare socială și economică dintre mediul urban și mediul rural, deși la modul teoretic toate strategiile de dezvoltare fixate la nivel național au ca obiectiv, printre altele, micșorarea acestor diferențe.
După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", județul Galați are, din păcate, una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din Regiunea de Sud-Est, respectiv 5,44 la sută, potrivit datelor centralizate, la sfârșitul lunii august 2023, de ANOFM.
Spre comparație, per ansamblu, la nivelul Regiunii Sud-Est - din care alături de Galați mai fac parte județele Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea și Vrancea - rata șomajului era de 3,67 la sută, iar la nivel național era de doar 2,86 la sută.
Dincolo de aceste procente, în condițiile în care numărul de șomeri la nivelul județului Galați era, la sfârșitul lunii august, de 9.150 de persoane, numărul de șomeri provenind din unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural era de nu mai puțin de 7.707 persoane și doar 1.443 de șomeri proveneau din mediul urban. Acesta este, în fapt, rezultatul perspectivelor economice limitate la nivelul mediului rural, acolo unde instituțiile publice reprezintă adesea cei mai mari angajatori, micile afaceri private fiind prea firave pentru a genera un număr de locuri de muncă pe măsura necesităților. Din păcate, un fenomen care accentuează această tendință este și faptul că mulți dintre cei fără loc de muncă au renunțat să mai caute vreo formă de integrare pe piața muncii. Ajutoarele sociale la nivelul minim garantat și activitățile la "mica înțelegere" prin gospodării țin cel mai adesea loc de venituri pentru traiul de azi pe mâine.
La nivelul celor 65 de localități din județul Galați - orașe și comune - primul loc în ceea ce privește numărul de șomeri aflați în evidențele ANOFM este ocupat de municipiul Galați, cu un total de 964 de șomeri, număr ce ar putea fi considerat relativ mic dacă ținem cont că vorbim de cea mai mare aglomerare urbană din județ. În mediul urban, Tecuciul figurează cu 237 de șomeri, Târgu-Bujor cu 117 șomeri, iar Bereștiul cu 125 de șomeri.
În ceea ce privește mediul rural, din cele 60 de comune gălățene, 15 depășesc 150 de șomeri la nivel de localitate.
Comuna care și-a "consolidat" poziția de lider absolut al mediului rural gălățean în materie de șomaj este Ghidigeni, care, în luna august, a obținut "performanța" de a depăși pragul de 700 de șomeri, cu un total de 710 persoane fără loc de muncă. Pe locurile următoare vin, de asemenea, comune care au o îndelungată "tradiție" în materie de șomaj, chiar dacă, ce-i drept, la distanțe foarte mari de Ghidigeni. Astfel, potrivit datelor ANOFM, în comuna Munteni erau înregistrați 360 de șomeri, în Drăgușeni - 355 de șomeri, iar în Ivești - 342 de șomeri.
Nu departe de acestea se află comunele gălățene cu un număr de șomeri cuprins între 200 și 300 de persoane, respectiv: Bălășești și Barcea, fiecare cu câte 288 de șomeri, Brăhășești - 283 de șomeri și Drăgănești - 211 șomeri.
La categoria comunelor cu un număr de șomeri cuprins între 150 și 200 de persoane se încadrează șapte localități gălățene: Negrilești - 183 de șomeri, Gohor - 180 de șomeri, Liești - 173 de șomeri, Corni - 157 de șomeri, Nicorești - 154 de șomeri, Vârlezi și Cavadinești - câte 153 de șomeri.
În același timp, există comune gălățene în care șomajul înregistrat este sub 50 de persoane, conform datelor centralizate de ANOFM: Băleni - 47 șomeri, Cuza Vodă - 38 de șomeri, Suhurlui - 34 de șomeri, Fundeni și Rediu - câte 32 de șomeri.
Un lucru care mai merită remarcat este și acela că, spre deosebire de mediul urban, în mediul rural numărul de șomeri în rândul bărbaților este mai mare decât cel în rândul femeilor. Mai exact, în mediul urban, din cei 1.443 de șomeri, 824 erau femei și 619 erau bărbați. În mediul rural, în schimb, din cele 7.707 persoane fără loc de muncă, doar 3.241 erau femei, iar 4.466 erau bărbați.