Inedita descoperire a fost făcută într-o pădure de la periferia comunei Barcea, de un bărbat care a ieșit să se plimbe în după-amiaza primei zile de Paște.
Omul a observat în trunchiul rupt al unui copac ceva ce semăna a proiectil. Elementul de muniție era încastrat în scoarța copacului și părea că formase un corp comun cu arborele. Trecătorul a sunat la 112, la fața locului fiind trimise echipe de pirotehniști care au confirmat bănuiala.
Era vorba despre un proiectil de 75 de milimetri, un focos încă activ, deci cu potențial de explozie, și care data din cel de-al Doilea Război Mondial. Elementul de muniție a fost ridicat de specialiști și transportat la depozitul ISU, urmând să fie detonat controlat, la poligonul Râpa Galbenă.
Bombe pot ieși la iveală oriunde
Deoarce riscul de a găsi astfel de elemente este la tot pasul, de la terenuri agricole, la lucrări pentru utilități edilitare și iată, mai nou, în copaci, dat fiind faptul că în conflagrația mondială Galațiul a fost situat pe linia frontului, autotoritățile ne recomandă să nu ne jucăm cu proiectilele oricât de ruginite ar părea, dar nici să trecem indiferenți pe lângă ele.
”Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galați reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora, şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic”, a precizat lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. Pentru a se preîntâmpina situațiile nedorite sau chiar tragice, se interzice:
- ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe;
-comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
-lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
-introducerea muniţiilor în foc;
-topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
-tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
-folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
-demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
-folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.