UPDATE. În urma incendiului a ars o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.
Au fost distruse:
- două anexe;
- o autoutilitară Peugeot Boxer;
- un motostivuitor de 3,5 tone;
- un tanc-cisternă cu capacitatea de 24.000 de litri;
- un lift;
- aproximativ 90 de panouri fotovoltaice, 10 baterii și diverse accesorii aferente, care nu erau montate;
- 20 de bidoane tip IBC, cu o capacitate de 1.000 de litri fiecare.
Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric.
La fața locului sa intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Galați, o autospecială de la Garda de Intervenție Pechea, un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendreni.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze extinderea la alte spații și bunuri din apropiere.
Liniștea locuitorilor comunei Șendreni, situată în apropierea Galațiului, a fost tulburată de flăcări. Patru autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, o autospecială de intervenție de la Pechea și un echipaj SMURD au sosit imediat la fața locului pentru a stinge focul și a acorda îngrijiri medicale, dacă va fi necesar.
La sosirea pompierilor, incendiul cuprinsese hala de producție și depozitare a unor peleți, pereții din beton, acoperișul din tablă pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, precum și câteva butoaie cu ulei.
În sprijinul militarilor au intervenit și voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șendreni. În jurul orei nouă dimineață, ISU Galați a transmis că pompierii acționează pentru localizarea incendiului și că intervenția este în desfășurare.
Vom reveni cu amănunte atât despre cauza care a dus la izbucnirea incendiului, cât și despre pagubele produse de foc.