Ziua Instituției Prefectului, celebrată prin fapte bune. 162 de ani de istorie și un nou început pentru o fetiță de 7 luni
Vineri, 03 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ziua Instituției Prefectului a fost serbată, pe 2 aprilie, prin organizarea unei gale caritabile, desfășurate în parteneriat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Evenimentul a reunit autorități locale, angajați ai MAI și reprezentanți ai mediului privat, într-un demers comun de solidaritate.
Dincolo de rigoarea uniformelor, scopul principal al serii a fost unul profund uman: sprijinirea Mariei, o fetiță de numai șapte luni. Pentru Maria, o masă obișnuită repre ...
Clarificări privind organizarea mai eficientă în primăriile din judeţ
Vineri, 27 Martie 2026 13:00 | Publicat în SATUL
Instituția Prefectului Galați a convocat o ședință de lucru urgentă cu toți primarii și secretarii generali din județ pentru a pune capăt incertitudinilor legate de aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 7/2026.
Întâlnirea a fost organizată ca răspuns la numeroasele solicitări de clarificare venite din teritoriu, scopul principal fiind evitarea blocajelor administrative cauzate de interpretările diferite ale legii.Discuțiile coordonate de prefectul Andreea Anamaria Naggar s-au ...
Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, s-a întâlnit recent cu reprezentanți de rang înalt ai U.S. Army Europe and Africa și ai V Corps pentru a consolida parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite în cadrul NATO. Discuțiile au vizat direct securitatea regională și coordonarea logistică necesară pentru noile rotații de trupe americane care vor ajunge în zona noastră până la finalul acestui an. Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat Polig ...
Prioritățile Prefecturii Galați în 2026
Joi, 05 Februarie 2026 13:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prefectura județului Galați a organizat recent prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an, întâlnire dedicată stabilirii principalelor priorități și direcții de acțiune pentru perioada următoare.
La reuniune au participat reprezentanți ai instituțiilor publice și ai serviciilor deconcentrate din județ, care au convenit asupra tematicilor ce vor fi abordate pe parcursul anului, precum și asupra calendarului ședințelor viitoare.
Discuțiile au vizat în special acti ...
Cum arată un adăpost civil cu adevărat modern. Investiție majoră în Campusul studențesc (FOTO+VIDEO)
Duminică, 25 Ianuarie 2026 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Când auzim cuvântul „adăpost”, memoria colectivă ne trimite imediat către imagini sumbre: uși metalice ruginite, de un gri sau verde prăfuit, holuri îngălbenite de igrasie și un aer stătut, de abandon. Este realitatea multora dintre cele 206 puncte de protecție civilă din oraș. Există însă și excepții, care ne arată că siguranța nu trebuie să fie sinonimă cu degradarea.
Pentru a înțelege cum ar trebui să funcționeze un spațiu de salvare conform tuturor normelo ...
Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea
Sâmbătă, 17 Ianuarie 2026 08:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit un container modular pentru sprijinirea unei familii aflate într-o situație extremă. Este vorba despre familia Dorneanu, a cărei locuință a fost distrusă complet de un incendiu, devenind nelocuibilă.
Containerul asigură un adăpost temporar, până la demararea lucrărilor de renovare și reconstrucție a casei afectate. Reprezentanții Primăriei Braniștea au precizat că fam ...
Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate
Miercuri, 10 Decembrie 2025 13:00 | Publicat în SATUL
Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerului Mediului și cu consultanții angajați de instituție, în cadrul celei de-a treia întâlniri dedicate stabilirii zonelor prioritare pentru biodiversitate. Tema continuă să genereze îngrijorări la nivel local, în special în ceea ce privește acuratețea delimitărilor propuse.
„Am subliniat clar că delimitarea corectă a acestor zone nu poate fi făcută prin consultări la d ...
Mapări greșite ale zonelor protejate în județul Galați
Miercuri, 19 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în SATUL
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a participat, împreună cu prefecții din întreaga țară, la o videoconferință dedicată procesului de delimitare a zonelor de protecție strictă, recent redefinite ca zone prioritare pentru biodiversitate. În cadrul discuțiilor, prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a atras atenția asupra problemelor apărute în identificarea și maparea acestor zone pe teritoriul județului.
Aceasta a subliniat că „propunerile privind identif ...
Galați Security Forum, punct de dialog strategic
Joi, 13 Noiembrie 2025 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat evenimentul „Galați Security Forum – Perspective strategice în regiunea Mării Negre și a Europei de Est”, care a reunit experți, oficiali și analiști din domeniul securității, diplomației și relațiilor internaționale.
„Principalul obiectiv organizațional este de a crea un spațiu de dialog structurat și, în același timp, inf ...
Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene
Marți, 04 Noiembrie 2025 10:30 | Publicat în SATUL
Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Galați (AJPIS) și ai Direcției de Sănătate Publică Galați (DSP) pentru evaluarea stadiului programului „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale - Facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
„Știu cât de importante sunt fondurile europene pentru localitățile în care nevoile social ...

