Resistematizarea zonei de la intrarea în Galaţi dinspre Tecuci, restructurarea urbană a zonei Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" din Ţiglina I, construcţia primei parcări multietajate în Mazepa I, amenajarea zonei centrale a oraşului cuprinse între strada Navelor şi Potcoava de Aur, extinderea Talciocului şi amenajarea Târgului auto sunt printre dintre cele mai importante lucrări care vor demara în 2018, cu banii împrumutaţi de la CEC Bank. Dacă, anul trecut, oraşul a ...
Tuluceşti este singura comună din judeţul Galaţi care, săptămâna trecută, avea deja semnate trei contracte de finanţare cu fonduri europene. Cele mai importante proiecte vizează infrastructura rutieră, extinderea reţelei de canalizare şi educaţia. Până în anul 2020, jumătate dintre drumurile comunei vor fi asfaltate cu fonduri europene şi guvernamentale, ne-a declarat, săptămâna trecută, la vizita noastră în Tuluceşti, primarul Petrică Bratu. Autorităţile au reuşit ...

Ce obstacole sunt în calea dezvoltării unei AFACERI

Marți, 12 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Educaţia precară ocupă primul loc în topul celor mai importante obstacole pentru cei ce vor să înceapă şi să dezvolte o afacere în România, 23 la sută dintre respondenţi afirmând acest lucru, faţă de doar 16 la sută în anul 2016, conform datelor barometrelor EY România dedicate antreprenorilor. Accesul la finanţare şi teama de eşec sunt al doilea, respectiv al treilea obstacol resimţite de antreprenori. Educaţia antreprenorială, spre deosebire de cea academică, se dezv ...

Strategia Dunării poate fi motorul dezvoltării Galaţiului

Miercuri, 06 Decembrie 2017 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) a făcut obiectului unui seminar de informare organizat ieri, 5 decembrie, la Galaţi, de Ministerul Afacerilor Externe şi Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Evenimentul, desfăşurat la sala de conferinţe a CJ Galaţi, s-a adresat atât reprezentanţilor administraţiei publice, cât şi reprezentanţilor mediului privat, în calitate de potenţ ...

Nu BraiGal, nici GalBrai, ci bye-bye!

Marți, 26 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Brăilenii zic: Ne-a furat Galaţiul 1.000 de hectare! De parcă le-au dus cine ştie unde. Gălăţenii spun: Cum să dăm Brăilei 600 de hectare, dacă sunt ale noastre?! De parcă le au de la bunici”... Vă sună cunoscut? Aşa ne declara - ehei! - în aprilie 2009, primarul Brăilei, Aurel Simionescu. Exact aceeaşi „arie” păguboasă se cântă şi acum, în septembrie 2017, când Guvernul condus de un brăilean a iniţiat demersurile pentru a cere Galaţiului restituirea bucăţi ...
De mai bine de un deceniu la conducerea primăriei comunei Griviţa, primarul Niţă Chebac a avut şi încă mai are destule proiecte. Problemele apar în ceea ce priveşte realizarea lor, acolo unde lipsa fondurilor este un factor destul de important. "În perioada 2004-2009, am finalizat în proporţie de 98 la sută alimentarea cu apă potabilă a comunei, prin SAPARD şi Ordonanţa de Guvern nr. 7. Costurile totale au fost de aproximativ 1,8 milioane de lei", ne-a explicat primarul Niţă ...

Galaţiul are strategie de dezvoltare până în 2025

Vineri, 11 August 2017 00:02 | Publicat în Prima Pagina
Începând de ieri, Galaţiul are o strategie de dezvoltare până în 2025, aprobată în unanimitate de aleşii locali întruniţi special pentru acest lucru, în şedinţă extraordinară. Faţă de varianta supusă dezbaterii publice, despre aberaţiile căreia aţi putut citi deja în "Viaţa liberă", Strategia votată reprezintă un progres evident. Strategia de Dezvoltare a municipiului Galaţi 2016-2020 ar fi trebuit aprobată la şedinţa ordinară a Consiliului Local din 27 iulie, da ...
Primăria municipiului Galaţi a reuşit să convingă Ministerul Culturii că situl arheologic Tirighina Barboşi merită să fie pus în valoare printr-un proiect european. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, municipalitatea a obţinut şi ultimul aviz, cel în lipsa căruia, în toamna trecută, nu a putut depune dosarul pentru a solicita finanţare europeană. Cererea de finanţate va fi depusă în luna august, când Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice ...
Autorităţile gălăţene nu s-au putut plânge că, în 2016, nu au avut fonduri, în condiţiile în care veniturile adunate în vistieria locală s-au ridicat la peste 118 milioane de euro. Cum s-au cheltuit banii? Peste 108 milioane de euro au susţinut funcţionarea oraşului şi doar 9,8 milioane de euro au finanţat investiţiile. Paradoxal, subvenţiile la căldură şi transport au înghiţit peste 20 de milioane de euro, dublu faţă de banii cheltuiţi efectiv pentru dezvoltarea ora ...
"Aberaţii în Strategia de dezvoltare a oraşului. Echipa de fotbal Oţelul Galaţi joacă în Liga I!", articolul pe care l-am publicat, la finele lunii trecute, în "Viaţa liberă", a determinat reacţii din partea administraţiei locale. Documentul care s-a aflat luna trecută în dezbatere publică şi care încă este postat pe portalul Primăriei Galaţi a suferit câteva modificări, dar nu de substanţă, aşa cum şi-ar fi dorit, poate, gălăţenii preocupaţi de viitorul oraşului. ...
Pagina 6 din 13