În prima jumătate a toamnei 2020, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) din județul nostru au realizat, în continuare, diverse atribuiri conform procedurilor deschise anterior în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Cele mai ”voluminoase” lucrări se anunță a fi cele din zona extinderii și modernizării rețelelor de apă. Astfel, atât la Schela, cât și la Scânteiești, asocierea dintre Alitec Solution SRL și Hidraconstruct Geovig SRL, în calitate ...
Au trecut deja două zile de la alegerile locale din 27 septembrie. Încă din seara de duminică, PSD a anunţat realegerea cu peste 50 la sută din voturi a primarului Ionuţ Pucheanu şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, şi a sărbătorit victoria în stradă. Cu toate acestea, rezultatele voturilor exprimate pentru Primăria Galaţi, Consiliul Local, Consiliul Judeţean şi preşedinţia acestuia sunt departe de a fi oficiale. Nici măcar provizorii nu sunt, pentru că ...

Intervenții la unități sanitare din judeţ

Luni, 21 Septembrie 2020 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Un număr de 326 de unități sanitare vor fi construite, modernizate și dotate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), prin Compania Națională de Investiții. La finele săptămânii precedente, a fost semnat ordinul pentru completarea listei-sinteză a obiectivelor incluse în Subprogramul "Unităţi sanitare", venind, astfel, în sprijinul comunităților locale care nu au acces la servicii medicale moderne la standarde europene.În județul Galați, co ...
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) ne informează, printr-un comunicat de presă, că, în anul 2020, s-au irigat peste un milion de hectare. Astfel, până la data de 14 august, au fost irigate, cumulat, 1.006.435 hectare, din care udarea I – 418.373 hectare, 2.572 km de canale au fost umplute cu apă, iar suprafața ce poate fi deservită ca urmare a umplerii canalelor este de 763.791 hectare.  Județele unde s-a irigat cel mai mult, până la această dată, sunt Bră ...

Fluturaşi informativi în microbuzele din judeţ

Luni, 17 Februarie 2020 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) informează că, în perioada 24-29 februarie, va desfăşura o campanie de informare a pasagerilor, menită să clarifice situaţia în care se află transportul rutier judeţean de călători. Campania va fi naţională, inclusiv în judeţul Galaţi. Astfel, pasagerii gălăţeni vor primi materiale tipărite cu antetul FORT, la urcarea în microbuze sau după ce achită preţul biletelor sau al abonamentelor. Conform unui comunicat de pres ...
Comisia Naţională de Prognoză a făcut publice listele proiectelor aprobate pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI). Prima entitate pe care am regăsit-o pe liste este Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, cu o finanţare de 5.346.665 de lei, pentru dotarea cu mobilier a spaţiilor de învăţământ. Singurul oraş gălăţean de pe listă este Târgu Bujor, căruia i s-au alocat 11.085.776 de lei, pentru înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale. Tot ...
Consiliul Județean al Elevilor Galați anunță începutul alegerilor pentru Consiliul Școlar al Elevilor, respectiv, Consiliul Județean al Elevilor. Condițiile de participare la alegeri sunt următoarele: elevii nu se pot afla în an terminal de studiu al ciclului liceal, nu pot fi afiliați politic și nu pot prezenta situații de repetenție în anii precedenți. Candidații pentru funcțiile din Consiliul Școlar al Elevilor depun în perioada specificată de calendarul alegerilor un do ...

1.200 de kilometri în marş, pentru educaţie (FOTO)

Joi, 09 Mai 2019 08:30 | Publicat în DIASPORA
"Dacă doreşti o schimbare în bine într-o comunitate, începe cu copiii", ne mărturisea Raluca Ciulei, în urmă cu trei ani, în pagina de Diaspora a ziarului "Viaţa liberă". Raluca a trăit 21 de ani în SUA, Elveţia şi Germania, iar în vara lui 2017 s-a întors în România, unde desfăşoară proiecte educaţionale cu Asociaţia ei, "Love for Life". Vara trecută a mers 600 de kilometri, între Bistriţa şi Bucureşti, şi a lucrat cu copiii din 40 de şcoli de pe traseu, majoritat ...
Consiliul Judeţean Galaţi a găzduit, ieri, dezbaterea „Stadiul implementării proiectelor aferente Submăsurii 4.3 – componenta infrastructura de irigaţii din judeţul Galaţi”. S-a discutat despre stadiul implementării fiecărui proiect şi problemele întâmpinate până acum. La discuţii au participat, printre alţii, Daniel-Eugeniu Crunţeanu – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, gălăţeanul Maricel Floricel Dima – subsecretar de s ...
Aproape 24.000 de cărţi funciare au fost eliberate gratuit, numai în acest an, pentru proprietarii imobilelor din nouă comune din judeţul Galaţi, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) 2015-2023. Lucrările au fost finanţate din veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi. Cele 23.726 de imobile înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadas ...
Pagina 1 din 10