Independenţa, comuna care se dezvoltă pe zi ce trece

Miercuri, 25 Iulie 2018 09:30 | Publicat în SATUL
Situată la mai puţin de 30 de kilometri de Galaţi, comuna Independenţa este în plină ascensiune. Lucrările de infrastructură au demarat, timid, din cauza birocraţiei, dar aşteptarea a meritat. Şi asta pentru că Viorel Tărbuc, primarul localităţii, şi-a dorit să facă lucrurile cu cap. Asta a însemnat că nu a vrut asfaltare până când nu a terminat reţeaua de canalizare, astfel încât şoselele să rămână neatinse, mai ales că termenul de garanţie a lucrărilor de asfa ...

Micii voluntari gălăţeni vor lucra azi în Galaţi şi judeţ

Miercuri, 04 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Proiectul 4/4PentruPrieteni, organizat de Ambasada SUA, alături de American Councils for International Education, aduce, prin eforturile voluntarilor Bibliotecii „V. A. Urechia”, o avalanşă de activităţi astăzi, 4 aprilie. Astfel, de la ora 10,00, la sediul central, va fi un workshop cu voluntari. Urmează, de la 12,00, campania de colectă de carte, la Secţia pentru Copii: elevi voluntari vor dărui cărţi copiilor de la Asociaţia Multifuncţională Filantropică „Sf. Spiridon” ...

Miercuri vor suna sirenele din judeţ

Marți, 03 Aprilie 2018 17:30 | Publicat în EVENIMENT
În conformitate cu Ordinul Inspectorului General nr. 21866 din 24 iulie 2017, referitor la ”Organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor privind funcţionarea mijloacelor de înştiinţare şi alarmare în situaţii de urgenţă pe anul 2017 începând cu luna august 2017 în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10,00-11,00, I.S.U. Galaţi va organiza şi desfăşura, lunar, antrenamente/exerciţii pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică. Luna a ...
Scenariul vânzării combinatului siderurgic gălăţean de către Grupul ArcelorMittal a fost adus în discuţie şi în şedinţa de ieri a Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la Prefectură. Îngrijoraţi că o astfel de tranzacţie ar putea să afecteze grav judeţul Galaţi, în plan economico-social, sindicaliştii de pe platforma siderurgică au cerut intervenţia urgentă a Guvernului României şi i-au înaintat un memoriu prefectului Dorin Otrocol, pentru a trage un semnal de ala ...
Dacă în judeţele limitrofe, autorităţile au raportat mai multe drumuri naţionale şi judeţene închise, la Galaţi ninsoarea nu a creat probleme majore. Şi asta pentru că atât utilajele de la Drumuri Naţionale, cât şi cele de la Consiliul Judeţean au patrulat permanent şi au rezolvat toate problemele punctuale apărute. Una dintre aceste probleme a fost semnală la Scânteieşti, unde patru maşini, în care nu se aflau copii, au rămas blocate pe carosabil timp de 30 de minute. ...
Printre milionarii cu averi uriaşe ce au intrat în "Top 300 - Cei mai bogaţi români", realizat de revista "Capital", se regăsesc şi zece gălăţeni. În total, afacerile lor sunt estimate la aproape... un miliard de euro. Gălăţenii care au reuşit să ajungă cel mai sus în clasament, respectiv locul 7 la nivel naţional, sunt Gruia Stoica (49 ani) şi Vasile Didilă (47 ani). Capital îi prezintă ca bucureşteni, însă cei doi, parteneri de afaceri în Grupul Grampet, ce încorpor ...

Cea mai scumpă şcoală din tot judeţul

Joi, 09 Noiembrie 2017 00:01 | Publicat în SOCIETATE
4,7 milioane de lei, adică un milion de euro cu aproximaţie, atât a costat reabilitarea, modernizarea şi extinderea cu un etaj a Şcolii Primare din comuna Munteni, spun atât primarul actual Dănuţ Oprea, cât şi directorul instituţiei, Claudiu Ghiţă, care cred că Munteniul are, probabil, cea mai scumpă unitate de învăţământ din judeţ. În cei trei ani cât a durat reabilitarea, din 2014 până la 1 septembrie 2017, au lucrat la clădire trei sau chiar patru firme, susţin pri ...

15.000 de şomeri neindemnizaţi în judeţul Galaţi

Luni, 09 Octombrie 2017 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul şomerilor neindemnizaţi aflaţi în evidenţele AJOFM Galaţi, la data de 31 august, era de 14.898 de persoane. Recordul absolut era deţinut de comuna Ghidigeni: 951 de neindemnizaţi, cu aproape 300 mai mulţi decât întreg municipiul Galaţi (658). În acest top nedorit se mai aflau comunele Iveşti (569), Barcea (505) şi Munteni (416). La extrema cealaltă, cei mai puţini şomeri neindemnizaţi se înregistrau în localităţile Rediu (37), Şendreni (39), Suhurlui (42), Vână ...

Drumurile judeţului, pline de şoferi băuţi

Marți, 26 Septembrie 2017 06:00 | Publicat în JURIDIC
Nu mai puţin de şapte persoane din judeţul Galaţi au fost depistate în trafic de poliţiştii de la posturi, conducând diverse vehicule deşi se aflau sub influenţa alcoolului. În majoritatea situaţiilor, şoferii nu doar că erau beţi peste limita contravenţională, dar nu deţineau nici permise de conducere ori chiar au refuzat să sufle în fiolă. Constatările agenţilor au fost făcute pe drumuri din Brăhăşeşti, Iveşti, Bereşti, Corod, Moscu, Drăgăneşti şi Galaţi, vâ ...

Ar mai trebui 20 de microbuze în judeţ

Miercuri, 13 Septembrie 2017 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Inspectoarea generală Mioara Enache ne-a informat că în judeţul Galaţi există 106 microbuze care transportă elevi, acestea acoperind toate necesităţile. Însă, în comunele în care sunt elevi mai mulţi de transportat, se fac mai multe drumuri. "Aici ar fi probleme, la alocarea unui microbuz în plus în comunele unde se fac mai multe drumuri, iar necesarul ar fi de aproape 20 de microbuze. Noi am trimis solicitări mai departe şi aşteptăm", a declarat Mioara Enache. ...
Pagina 3 din 10