Medicamentul Eurespal, folosit împotriva tusei şi disponibil în farmacii sub formă de sirop şi comprimate, va fi retras de pe piaţă, în urma unei decizii a producătorului francez, întrucât substanţa activă - fenspirida - ar putea provoca probleme cardiace. "Este o problemă de siguranţă care a fost identificată în cadrul unui studiu non-clinic efectuat chiar de producătorul francez al medicamentului respectiv. Decizia de retragere voluntară aparţine producătorului medicamen ...
Unu din zece copii se naște prematur, ceea ce înseamnă că, la nivel mondial, aproximativ 15 milioane de bebeluși sunt afectați anual de această problemă. În județul Galați, câteva sute de copii sunt născuți înainte de termen în fiecare an, mulți dintre ei având nevoie de incubatoare și de îngrijiri medicale speciale pentru a putea trece de perioada critică. Cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra acestei probleme, pe 17 noiembrie este marcată Ziua mondială a ...
O adevărată Julieta, frumoasă, nespus de talentată, împletind sensibilitatea cu forţa, într-o interpretare minunată şi emoţionantă, aşa a fost gălăţeanca Gabriela Munteanu, în vârstă de 18 ani, în confruntările de vineri seara de la „Vocea României”. Irina Rimes, din echipa căreia face parte Gabriela, a ales pentru „duelul” gălăţencei cu Eduard Malareu piesa lui Smiley, "Vals". Irina a considerat că este o melodie care li se potrivește, şi a dorit să vadă cu ...

Hârtie offset ziar de vânzare

Miercuri, 08 August 2018 00:00 | Publicat în Actual
...
Numărul persoanelor care protestează sâmbătă seară, 12 mai 2018, în marile orașe ale țării depășește 5.000. Oamenii cer demisia Guvernului și scandează ”PSD, ciuma roşie”, ”Hoţii!” şi ”Demisia!”. Unii dintre protestatari au avut un nou conflict cu jandarmii. Manifestanţii le -au strigat ”Sclavi” jandarmilor şi au cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. Sute de oameni protestează și în alte orașe din țară. Președintele Klaus Iohannis le ...
O încăierare în toată regula a avut loc vineri seară, 11 mai 2018, în Micro 19, în zona blocurilor G. Potrivit martorilor, totul a pornit de la o ceartă între doi tineri, de 25 și 28 de ani. Bărbatul de 25 de ani a scos un cuțit și l-a tăiat la mâna stângă pe cel cu care se certa. Apoi, vizibil speriat, a aruncat cuțitul și a încercat să fugă. În acel moment însă, un alt bărbat, în vârstă de 28 de ani, a ridicat arma albă și l-a înjunghiat pe tânărul de 25 de an ...
Acesta este cel de-al doilea protest spontan izbucnit în spitalele din Galați, după ce, marți, câteva zeci de angajați de la Spitalul de Boli Infecțioase au întrerupt munca. În paralel cu protestele organizate de angajați, Federația Sanitas Galați strânge semnături pentru organizarea unei greve generale. UPDATE | Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice să găsească soluţii la problemele din sănătate, cerând ca manag ...
Peste 1.000 de gălățeni au luat lumina sfântă și au cântat ”Hristos a înviat” la slujba de Înviere ținută în fața Catedralei Arhiepiscopale Galați. Ca măsură de securitate, oamenii veniți la ceremonia religioasă prilejuită de cea mai importantă sărbătoare a creștinătății au fost flancați de două autobuze așezate perpendicular pe strada Domnească. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că lumina sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfân ...

Leacuri pentru mahmureală. Cum să îţi revii repede şi sigur!

Sâmbătă, 07 Aprilie 2018 14:35 | Publicat în UTILE
„Nu am să mai beau niciodată”! Asta spun toţi cei care, la un moment dat, s-au trezit cu o năucitoare durere de cap şi cu stomacul învârtindu-se ca o cuvă de maşină de spălat. Primul sfat este ca, dacă îţi vine să vomiţi, să o faci! Aceasta este o modalitate prin care organismul elimină toxinele. Dacă nu poţi supravieţui fără un calmant, atunci alege aspirina sau ibuprofenul. Evită paracetamolul, deoarece îţi poate afecta ficatul, dacă ai băut alcool. Pentru a ...

Cum se calculează data sărbătorii Paștelui

Sâmbătă, 07 Aprilie 2018 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă modul în care se stabileşte data sărbătorii Paştelui în lumea creştină a fost stabilit încă de la Sinodul ecumenic din anul 325, de la Niceea, metoda exactă de stabilire a datei când se celebrează Învierea Domnului nu este cunoscută în totalitate credincioşilor.  După cum explică pr. Constantin Sturzu, de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, reperul astronomic şi calendaristic după care se calculează Paştele este Echinocţiul de primăvară, care are loc în ...
Pagina 1 din 177