Prăznuirea Naşterii Domnului, la Galaţi

Prăznuirea Naşterii Domnului, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe 25 decembrie, când întreaga Biserică Ortodoxă cinsteşte luminosul praznic al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La slujbă au participat numeroşi credincioşi din municipiu, care au avut prilejul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile duhovniceşti de care s-au învrednicit în acest an şi de a asculta cuvântul de învăţătură, rostit de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în care acesta a subliniat tainica şi sfânta întrupare a dumnezeiescului Prunc din cetatea Betleemului, care "ne oferă bucuria imensă de a-L întâmpina şi de a-L primi pe Cel ce este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, în sufletele, în casele şi în viaţa noastră".

La momentul cuvenit, mulţi dintre tinerii şi credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie arhierească au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Corul catedralei a interpretat colinde tradiţionale româneşti şi alte cântări corale specifice acestui praznic împărătesc.

La final, Arhiepiscopul Dunării de Jos le-a oferit celor prezenţi iconiţe şi alte daruri tradiţionale.

Citit 990 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Decembrie 2017 12:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.