FESTIVALUL SCRUMBIEI, fără scrumbie. Pâslaru umblă cu macroul vopsit | PAMFLET

FESTIVALUL SCRUMBIEI, fără scrumbie. Pâslaru umblă cu macroul vopsit | PAMFLET
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Nu vom avea scrumbie de Dunăre, anul acesta, la Festivalul Scrumbiei. Asta este o certitudine. Pentru că Floriile pică anul acesta mai devreme, iar condiţiile meteo nu au fost favorabile, scrumbia nu a urcat deloc pe Dunăre. În plus, anul acesta, Florin Pâslaru nu a mai câştigat licitaţia pentru organizarea festivalului. Deci vom avea o sărbătoare falsă, din care lipsesc cele elementele esenţiale: scrumbia şi Florin Pâslaru. Prilej pentru noi să mai râdem puţin. La rubrica Pamflet.

Logic: pentru că Pâslaru nu a mai câştigat licitaţia, scrumbia refuză să mai urce pe Dunăre

Până şi natura se revoltă în faţa nedreptăţilor polico-administrative. Pentru că, cel puţin teoretic, Florin Pâslaru şi-a luat mâna de pe festival, scrumbiile refuză să mai urce pe Dunăre. Departamentul Piscicultură din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" explică faptul că peştii reacţionează la intervenţiile abuzive ale omului în ecosistem. "Sigur să peştii reacţionează. Şi scrumbia este o specie care se adaptează. Până acum, aveau la cine să vină spre Galaţi. Dacă domnul Florin Pâslaru nu se mai ocupă de festival, este dreptul lor să refuze să mai urce pe Dunăre", a explicat profesorul Gheorghe Ştiucă, şeful departamentului. Câteva scrumbii au plecat totuşi spre Galaţi, afirmă specialiştii. "Natura oferă tot felul de anomalii. Se întâmplă. Sunt probabil scrumbii neinformate, care nu citesc presa. Probabil că vor fi sancţionate. În mod cert, dacă te opui deciziei pe care o iau superiorii tăi, până la urmă tot vei lua plasă, ca să spun aşa", a mai spus Gheorghe Ştiucă.

Puterea obişnuinţei: Chiar dacă Pâslaru nu mai e (oficial) organizator, Primăria i-a virat deja banii în cont

Obişnuinţa e mai puternică decât o decizie administrativă. În ciuda faptului că Florin Pâslaru nu a mai câştigat licitaţia pentru Festivalul Scrumbiei, Primăria Galaţi deja i-a virat banii în cont pentru festival. Potrivit unor surse din Primărie, oamenii de la departamentul economic ştiau că în perioada asta trebuia să se facă plata către Florin Pâslaru, aşa că nu au mai aşteptat hârtiile şi deja au făcut viramentul. "Pentru noi există o serie de repere în ciclul anual al banilor din Primărie, iar unul dintre repere este să-i virăm domnului Pâslaru nişte bani înainte de Florii", a explicat Marcel Gologan, şeful departamentului. Din câte se pare, Primăria nici nu va cere returnarea sumelor. "O să se facă o compensaţie. O să-i dăm mai puţini bani la următoarea licitaţie pe care o va câştiga. Oricum, e vorba doar de câteva zile, maxim două săptămâni", a mai spus Marcel Gologan.

MacrOu Încondeiat

Pamflet în versuri

O Manivelă

Unsă ca o manivelă de tractor, toacă-n neştire,

zici că-i o caricatură, naiba sub acoperire:

frunte-ngustă, chituită... ochi fierbinţi, de aragaz...

silicon în nas şi buze... unghii false... creier fals!

Toacă şi se tot foieşte, parcă are trânji şi parcă

o mănâncă-n fundul minţii, nu-i ajunge lumea largă,

dă din labe, dă din coate, din ruliu şi din tangaj...

ce strident îşi mai relevă semnele... din tatuaj!

Poartă cabluri în ureche... (ca să fie-n şir cu fanii

cei numiţi, cu-adeverire, de un vodă, ştiţi prea bine

care, ce şi cum şi unde)... poartă ţoale trenţuite,

nu înghite imnul ţării: "dă, mamă, cu biciu-n mine"!

Că-n zadar (de-atâta vreme, cu atâta-nverşunare)

s-a urlat prin ţărişoară, hai, "deşteaptă-te, române"...

naiba sub acoperire graseiază şi se strâmbă,

taie (virulent şi cinic) frunză verde pentru câne!

Submarin Cosorescu

Galaţiul în imagini

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului

Ştiri care au şi nu au legătură cu Festivalul

* SCRUMBIA n-a urcat încă pe fluviu, astfel că organizatorii ne oferă alt peşte de sezon, care apare doar atunci când Dunărea ajunge la cota de inundaţie: cod roşu şi cod portocaliu.

* La Festivalul Scrumbiei, toţi peştii vor fi gătiţi în folie. Fiecare cu bulanul lui: unii vor primi macrou, alţii hering...

* Suspiciuni la nivel înalt. Mai mulţi membri PSD îl bănuiesc pe Ionuţ Pucheanu că ar fi făcut o licitaţie corectă. "Există informaţii cum că nu toate licitaţiile au fost trucate. Oare Pucheanu ăsta vrea să nu mai fie candidatul nostru?", se întreabă unii membri PSD.

* Planul secret al fostului primar, Marius Stan: voia să facă tunel la Galaţi ca să oprească scrumbiile să mai urce spre Brăila.

* De ce pescăriile sunt pline doar în perioada asta? Unii credincioşi sunt convinşi că doar de Florii şi în alte zile cu dezlegare au voie să mănânce peşte. "Unii cred că, în restul anului, consumul de peşte este interzis", susţine o vânzătoare de la o pescărie.

* Picu Apostol Roman nu vrea să mai apară în public la Festival: "Orice aş face, oricum o să mă frece presa la icre", susţine Picu.

Fie vremea Dună-Rea

INEDIT. Micii vor fi umpluţi cu scobitori

Pentru că scrumbie de Dunăre nu va fi anul acesta la festival, autorităţile au venit cu o soluţie salvatoare: micii vor fi umpluţi şi cu scobitori, ca să semene a peşte. "Peştele are oase, de asta este deosebit. Dacă băgăm scobitori în mici, nimeni n-o să-şi dea seama. E mult mai bine aşa, pentru că şi micii sunt mult mai ieftini. Toată lumea e mulţumită. Ca să nu mai spunem că lăsăm şi scrumbiile să se înmulţească", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Mici Trucuri

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 5885 ori Ultima modificare Vineri, 30 Martie 2018 18:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.