Psihologii au identificat mai multe comportamente greşite ale părinţilor în raport cu copiii, care aparent sunt benefice pentru cei mici, dar care, pe termen lung, au efect distructiv asupra educaţiei şi formării personalităţii viitorului adult.
Denumite de specialiştii în parenting "stiluri toxice", comportamentele greşite, aparent determinate de iubire şi bune intenţii, sunt cel mai adesea responsabile pentru numărul tot mai mare de copi stresaţi şi dezechilibraţi emoţional. Iată cele mai frecvente stiluri nocive identificate la majoritatea părinţilor, care ajung să se plângă că "nu se mai înţeleg cu cei mici".
1. Părintele "cloşcă" - cocoloşeşte copilul, este mereu cu ochii pe el si se repede să înlăture orice obstacol i-ar putea ieşi în cale. Părinţii de acest gen nu se dau în lături de la nimic, când vine vorba de copiii lor. Le termină ei temele, le fac şi refac referatele şi dau năvală să-i salveze când apare orice problemă, oricât de mică.
Cum să-ţi schimbi stilul: Învaţă să fii implicat în viaţa copilului, dar fără să exagerezi până la a ajunge deranjant. Astfel, el îşi va dezvolta independenţa şi, într-o zi, va putea să se descurce şi singur. Începe prin a identifica sarcinile pe care copilul le poate prelua, cum ar fi să-şi facă singur micul dejun sau pacheţelul pentru şcoală.
2. Părintele lui Einstein - îşi obligă copilul să înveţe mult prea devreme pentru vârsta lui cognitivă şi pentru nivelul lui de dezvoltare. Acum, mulţi părinţi au ambiţia să crească supercopii şi ţin morţiş ca fiul sau fiica lor sa fie superiori din punct de vedere intelectual. Părinţii de acest gen insistă, obligă, pun presiune pe copil ca să acumuleze cât mai multe succese, realizari, trofee, premii, stimulente, etc.
Cum să-ţi schimbi stilul: Învaţă să apreciezi capacităţile şi talentele naturale ale copilului tău şi adaptează-ţi stilul de parenting la etapa de dezvoltare a copilului, nu la cum vrei tu să fie copilul. Întreabă-te dacă aşteptările tale nu cumva întind potenţialul copilului dincolo de limitele sale.
3. Părintele "ţac-pac" - se bazează pe soluţii rapide ca să rezolve temporar o problemă, în loc să facă o schimbare adevărată, de durată. Suntem toţi obosiţi, grăbiţi, vrem să ne uşurăm viaţa sau să rezolvăm totul cât mai repede, inclusiv problemele de disciplină ale copiilor. Am face orice ca să ne convingem copiii să se poarte bine, cu condiţia ca rezultatul să fie imediat. Problema e că strategiile pe termen scurt nu-i învaţă pe copii decât să se poarte bine pe bază de ameninţări, bani sau mită.
Cum să-ţi schimbi stilul: Trebuie să fii conştient că ai de învăţat metode de disciplină eficiente, care să îţi ajute copilul să înţeleagă ce a greşit şi cum să repare lucrurile. Nu presupune niciodată că copilul a înţeles ce are de făcut, mai ales dacă e mai micuţ.
4. Părintele "de gaşcă" - pentru el, să fie considerat "cool" de copil e mai important decât să impună limite, reguli sau să spună "NU". Aproape jumătate dintre părinţii din ziua de azi recunosc că în adâncul sufletului îşi doresc să fie cei mai buni prieteni ai copilului lor şi nimic nu strică o prietenie mai rapid decât cuvântul "NU". Nu suportă gândul că ar putea lua o decizie care să îi facă nepopulari în ochii copilului.
Cum să-ţi schimbi stilul: Învaţă să impui limite şi reguli clare şi ferme şi pricepe că lucrul de care are nevoie cel mai mult copilul tău este un părinte, nu un prieten. Începe prin a te gândi care sunt valorile cele mai importante pentru tine şi care sunt lucrurile pe care nu le tolerezi la copilul tău. Formulează un set de reguli ale casei, anunţă copilul care sunt acestea şi afişează-le undeva, cât mai vizibil.
5. Părintele "accesoriu" - îşi măsoară valoarea personală şi succesul în funcţie de reuşitele copilului său. În ultimele decenii, şi-a făcut apariţia "Sindromul Copilului Trofeu". Fiecare realizare, oricât de mică, fiecare notă, sunt motive de laudă pentru părinţii "accesoriu". Să se laude cu copiii e pentru aceşti părinţi dovada propriei valori, dar dacă acel copil are un eşec sau primeşte o notă mai mică de 10, nu poate însemna decât că părintele a dat greş într-un fel sau altul.
Cum să-ţi schimbi stilul: Învaţă să-ţi priveşti copilul ca pe o persoană unică, separată de tine. Schimbarea pronumelui de la "eu" la "tu" când îl lauzi este un prim pas foarte simplu. Astfel, accentul nu mai cade pe mândria şi aprobarea ta pentru realizările copilului şi îi măreşte copilului încrederea în propria valoare.
6. Părintele paranoic - este obsedat să-şi protejeze copilul de absolut orice i-ar putea afecta bunăstarea fizică sau psihică. Bineînţeles că siguranţa copilului e una din principalele priorităţi ale oricărui părinte, dar în zilele noastre, din cauza faptului că suntem bombardaţi minut de minut de informaţii înfricoşătoare, de la copii care se sinucid până la carnea cu hormoni sau existenţa unor maladii misterioase, tindem să ne supraveghem copiii ceva mai atent, uneori ajungând la extreme.
Cum să-ţi schimbi stilul: Trebuie să înveţi să te relaxezi un pic. Învaţă să conştientizezi când devii exagerat de protector, astfel încât copilul să aibă o şansă să înveţe să facă faţă vieţii. Învaţă să-ţi controlezi temerile ca să nu le transmiţi copilului.
7. Părintele "din planul doi" - renunţă la influenţa sa asupra copilului, permiţând ca pe primul plan în viaţa lui să fie influenţele externe, printre care presă, publicitate, computere, YouTube, jocuri video, TV, Ipoduri, celulare, Facebook. Toate acestea au ajuns să fie conectate direct la creierul copiilor noştri în medie şapte ore pe zi. De fapt, mulţi dintre copiii peste opt-zece ani petrec cea mai mare porţiune din orele când sunt treji conectaţi la un gadget sau la net. Şi toate acele ore însemnă mai puţin timp petrecut faţă în faţă cu părinţii lor, care, acceptând un rol secundar în faţa celor mici, încep să îşi piardă puterea.
Cum să-ţi schimbi stilul: Trebuie să realizezi că tu ai cea mai mare influenţă asupra valorilor, atitudinilor şi comportamentului copilului tău. Şi tot tu ai cuvântul decisiv când vine vorba să-l protejezi de comportamente riscante. Caută şi găseşte modalităţi de a te implica mai mult în viaţa copilului tău şi de a rămâne implicat.
