Câini ucişi cu carne otrăvită

Câini ucişi cu carne otrăvită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai multe animale din comuna Braniştea au fost găsite moarte, în urmă cu câteva zile, pe o stradă din cartierul nou al comunei. Câinii, printre care şi câţiva aparţinând unor oameni care locuiesc în imobilele recent ridicate la periferia localităţii, aveau spume la gură, simptom al unei posibile otrăviri. În jurul cadavrelor, zeci de bucăţele de carne, aruncate probabil de cineva care a vrut să fie sigur că patrupedele se vor lăcomi să mănânce şi că nu vor avea nicio şansă.

"Printre victimele acestui masacru au fost şi sufletele mele nevinovate, Max şi Cuţulică. Alături de ei, câinii abandonaţi, culmea, tot de localnici, care erau deranjaţi de ei, şi pe care noi îi ingrijeam. Toată zona, pe o rază de jumătate de kilometru, era împânzită de carne otrăvită şi de căţei morţi. Au aruncat otrava inclusiv în curtea vecinilor, unde a murit un căţel care nu păşea dincolo de poartă şi unde mai sunt şi doi copii mici", ne-a spus Raluca Enache Ştefan, stăpâna a doi dintre câinii ucişi zilele trecute.

Oamenii oripilaţi de macabra întâmplare au sesizat autorităţile, Poliţia şi Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) ajungând la faţa locului pentru a face verificări.

"Au fost ridicate şapte animale moarte de către reprezentanţii DSV Galaţi, în vederea efecturii analizelor, pentru a se stabili cauza morţii şi eventuala substanţă utilizată. La faţa locului au fost găsite şi mai multe bucăţi de carne stropite cu o substanţă roşie, care au fost, de asemenea, ridicate pentru analize. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor", ne-a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Citit 1336 ori Ultima modificare Joi, 21 Iunie 2018 02:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.