În comuna gălăţeană Cavadineşti există unul singur bloc locuibil. Ar fi trebuit să fie două, dar din păcate imobilului de tip orăşenesc îi ţine tovărăşie un bloc uitat neterminat de dinainte de Rvoluţie.
După cum am aflat de la primarul comunei, democrat-liberalul Aurel Florea, blocul a fost început în 1987, dar n-a avut norocul să fie terminat.
„Am făcut demersuri să rezolv problema, dar e greu cu banii. I-am făcut expertiza tehnică şi a rezultat că încă trei ani de acum înainte se mai poate face ceva cu el. După trei ani putem să-l dărâmăm”, ne-a declarat primarul.
Blocul ar fi trebuit să aibă opt apartamente cu 2 şi 3 camere, iar la parter spaţii comerciale. Primarul are în plan să-l finalizeze şi să amenajeze la parter o primărie modernă, iar sus, la etaj, un azil pentru bătrâni. Comuna are deja un cămin în care locuiesc 15 persoane.