Spectacol umanitar pentru un centru social

Spectacol umanitar pentru un centru social
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un proiect ambiţios, pus la cale de un om cu suflet mare, prinde contur în satul Costi, comuna Vânători. Totul a început în anul 2013, când Gheorghe Căluian punea bazele Asociaţiei "Respectul semenilor", o organizaţie de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi de ordin fizic, psihic sau social şi a altor categorii de persoane aflate în dificultate.

De la vorbe la fapte a fost doar un pas. Astfel, în baza statutului Asociaţiei, s-a decis înfiinţarea unui centru de cazare, cu posibilitatea asigurării hranei şi a condiţiilor necesare pentru traiul de zi cu zi pentru persoanele abandonate de familii, fie ei copii sau persoane în vârstă, şi pentru persoanele afectate de violenţa domestică.

Lui Gheorghe Căluian i s-au alăturat şi alte persoane, iar prin bunăvoinţa oamenilor cu suflet mare, Asociaţia a început să facă primii paşi. În cei cinci ani de la înfiinţare, realizările sunt vizibile şi, de ce să nu recunoaştem, remarcabile.

Şi asta pentru că Asociaţia "Respectul semenilor" a reuşit să cumpere un teren de 9.800 de metri pătraţi în satul Costi, suprafaţă care a fost împrejmuită cu aproximativ 800 de metri pătraţi de gard. Terenul a fost trecut în intravilan, s-a făcut un drum pietruit, cu rigole, pentru un acces mai uşor, dar şi un puţ. Proiectul a avansat şi, din fondurile adunate din donaţii, a fost deja realizat şi proiectul arhitectural al viitorului Centru Multifuncţional, care cuprinde o cantină socială, o sală de evenimente, un centru de 50 de locuri pentru copii şi unul de aproximativ 80-100 de locuri pentru seniori.

În toată această perioadă, Asociaţia s-a ocupat şi de organizarea mai multor evenimente caritabile destinate copiilor şi seniorilor. Un astfel de eveniment urmează să aibă loc pe 4 noiembrie, de la ora 14.00, la Sala Sporturilor. Spectacolul va fi prezentat de actorul Paul Buţa, iar pe scenă vor urca Mioara Velicu, Elisabeta Turcu, Ansamblul "Plăieşii", Nicoale Datcu, Mihaela Gurău, Sorin Filip, Liliana Vintilă, Dorina Viorica Dima, Sorina Caramfil, Lorena Enache, Cristinel Capus şi Georgiana Necula.

Intrarea la spectacol se va face pe bază de donaţie. În funcţie de locurile din sală, gălăţenii pot dona între 40 şi 100 de lei, iar grupurile pot beneficia de reduceri. Pentru fiecare donaţie, care se poate face fie la Sala Sporturilor, fie la Gheorghe Căluian, la numărul de telefon 0742.276.247, se va elibera o chitanţă, care va fi biletul de intrare în sală.

Un astfel de proiect merită sprijinul nostru, mai ales că astfel de idei vin în sprijinul comunităţii şi al celor aflaţi în nevoie.

Citit 2950 ori Ultima modificare Duminică, 21 Octombrie 2018 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.