Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
7 comentarii

În urma publicării articolului Ce ne facem cu Electrica? în ediţia de ieri a "Vieţii libere", Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord - SDEE Galaţi a trimis un comunicat pe adresa redacţiei, în care explică motivele producerii avariilor foarte dese în cartierele Ţiglina I şi II şi Mazepa.

Electrica afirmă că cele două avarii produse marţi, 18 decembrie, în reţeaua de medie tensiune aparţinând SDEE Galaţi şi care au afectat abonaţii din zona Ţiglina I şi Ţiglina II au fost provocate "de lucrările de săpătură executate în municipiul Galaţi de către terţi". "Primul incident a fost înregistrat la ora 11,40, iar la ora 13,22 echipele SDEE Galaţi au izolat şi remediat total avaria. A fost identificat un cablu defect, respectiv LES 6 kV Staţia Fileşti - PA 19. Al doilea incident a fost înregistrat la ora 15,38, iar la ora 16,29 echipele SDEE Galaţi au izolat şi remediat total avaria. A fost identificat un cablu defect, respectiv LES 6 kV Staţia Fileşti - PA 7 cb.2. Precizăm că ambele defecte au fost provocate de lucrările de săpătură executate în municipiul Galaţi de către terţi".

Ţiglina I şi Ţiglina II, cele mai afectate cartiere

Electrica SDEE Galaţi aminteşte că Ţiglina I, Ţiglina II şi Mazepa "sunt cartierele în care s-au executat cele mai multe lucrări edilitare (amenajări stradale Ţiglina I - zona Colegiului LMK, amenajări stradale Ţiglina II - zona Colegiului "Costache Negri", trecerea în subteran a infrastructurii reţelei de fibră optică RCS-RDS), ce au provocat întreruperi cauzate de procesele tehnologice, cât şi întreruperi accidentale provocate de lovirea sau distrugerea infrastructurii SDEE Galaţi. Subliniem că angajaţii Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi au participat activ la toate lucrările executate, asigurându-se că acestea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale, s-au implicat de fiecare dată când s-a solicitat asistenţă tehnică. De asemenea, s-au luat toate măsurile de informare a terţilor implicaţi în execuţia de lucrări cu privire la existenţa instalaţiilor electrice, cât şi de consecinţa afectării acestora.

Precizăm că renunţarea bruscă la furnizarea agentului termic centralizat în municipiul Galaţi a dus la o creştere neuniformă şi imprevizibilă a consumului de energie (în zone în care instalaţiile electrice nu au fost proiectate să suporte această sarcină), fapt ce duce la defecte repetate, inclusiv în cartierele Ţiglina I, Ţiglina II, Mazepa".

În finalul comunicatului, SDEE Galaţi precizează că "este în execuţie o lucrare de investiţii ce vizează înlocuirea cablurilor de alimentare cartiere Ţiglina I şi Ţiglina II pe care s-au înregistrat cele mai multe defecte, respectiv LES 6 kV Fileşti - PA 19, LES 6 kV Fileşti - PA 5, LES 6 kV Fileşti - PA 7.

În final, doar o completare de la noi: atunci când s-a pus problema întreruperii furnizării centralizate a energiei termice în municipiul Galaţi, edilii oraşului au cerut să societăţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi gazelor, Electrica şi Engie, să spună dacă reţelele lor pot face faţă supraconsumului. Niciuna din aceste societăţi n-a spus "Nu".

Citit 3476 ori Ultima modificare Vineri, 21 Decembrie 2018 00:44

7 comentarii

  • postat de George Miercuri, 16 Ianuarie 2019 08:03 89.136.76.*** Link la comentariu
    0
    0

    Macar aveti ocazia sa vedeti cum se traia pe vremea lui nea Nicu ca voi astia care comentatisunteti tineri si n-ati apucat. n-a luati cadou de la Pucheanu ca s-a votat SD in draci la Galati =))

    Raportează
  • postat de Raluca Joi, 27 Decembrie 2018 14:22 109.166.131.*** Link la comentariu
    0
    0

    Iar e pană de curent în str. Coșbuc. Cu tot cu hotel Turist. La 929 nu răspunde nimeni, sun de o ora. Ne-am saturat de nesimțirea Electrica. Prea dese întreruperi de curent. Va rog, faceți ceva Viața Liberă!

    Raportează
  • postat de JUSTIŢIARUL Joi, 20 Decembrie 2018 10:04 81.12.149.*** Link la comentariu
    0
    17

    La câte pene de curent sau deranjamente trebuie să-şi dea DEMISIA un director de la Electrica?
    Pentru ei nu există criterii de performanţă?
    Sau când e vorba de pupincu.rism, nu se ia în considerare...

    Raportează
  • postat de Dani Joi, 20 Decembrie 2018 07:03 109.166.133.*** Link la comentariu
    1
    17

    Lipsa investitiilor reale si de calitate nu supraconsumul

    Raportează
  • postat de IC Joi, 20 Decembrie 2018 07:02 5.13.172.*** Link la comentariu
    1
    10

    Sa apelam la arhiva VL ,oare nu aceiasi SDEE Galaţi. afirma mai acum aproape un an ca nu vor fi probleme cu retelele electrice si cred ca,nu ar fi trebuit sa fie , nu supraconsumul( oare consuma o centrala de apartament mai mult decat unul sau doua AC pe timp de vara ?) este vinovat de caderea liniei de alimentare a PT (6 sau 20Kv ) cauza trebuie cautata in vechime cablurilor respective ( un supraconsum se simtea in primul rand in transformatoare si nu cred ca au montat alte transformatoare fara sa fie corelate cu cablurile de alimentare ) . Sunt convins ca vor lua toate masurile necesare pentru intrarea in normal , in definitiv ,orice comerciant se doteaza cu magazine ,rafturi etc pentru a vinede cat mai multa marfa...

    Raportează
  • postat de Electricianul Joi, 20 Decembrie 2018 06:27 92.82.217.*** Link la comentariu
    0
    17

    Trebuia sa redimensionati reteaua in asteptarea "supraconsumului" atat timp cat stapanirea le-a taiat galatenilor caldura. Cu ce sa se incalzeasca? Cu rugaciuni? Pun caloriferele in priza fiindca multi nu au suta de milioane pentru centrala pe gaz.

    Raportează
  • postat de Culmea nesimțirii Joi, 20 Decembrie 2018 02:01 86.122.130.*** Link la comentariu
    0
    19

    Niciuna din aceste societăți n-a spus NU pentru că erau și sunt conduse de membri ”supleanți” de partid ai Ciumei Roșii.
    Deasemeni, firmele de casă ale PSD-ului care execută aceste lucrări și distrug cabluri nenumărate, nu prea sunt sancționate și nici nu li se retrag atestatele acordate de ANRE, pentru că nu pot fi ”deranjați” directorii acestora care sunt buni cotizanți în campaniile electorale !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.