Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
2 comentarii

Fostul primar al municipiului Galaţi, ing. Dumitru Nicolae, a fost condus duminică, 31 martie 2019, pe ultimul drum. La slujba oficiată de Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, au participat zeci de gălăţeni, vecini, prieteni, foşti colegi sau subordonaţi, dar şi simpli cetăţeni ai oraşului, care au vrut să îşi ia rămas bun de la cel care a condus Galaţiul timp de trei mandate, în perioada 2000 – 2012. La slujbă au fost prezenţi şi mai mulţi membri ai partidului din care a făcut parte fostul primar Dumitru Nicolae, printre aceştia numărându-se şi actualul primar al oraşului, Ionuţ Pucheanu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea. Nu a lipsit de la ceremonie nici prefectul Dorin Otrocol.

Biserica "Trei Ierarhi", acolo unde a fost oficiată slujba de înmormântare, s-a dovedit neîncăpătoare, mulţi dintre cei care au vrut să îşi ia rămas bun fiind nevoiţi să stea în curtea lăcaşului de cult.

La finalul slujbei, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din biserică de mai mulţi poliţişti locali. Fostul edil şef al urbei a fost purtat, apoi, până în Centrul oraşului. Pe strada Domnească, în faţa sediului Primăriei municipiului Galaţi, dar şi a sediului organizaţiei judeţene a PSD Galaţi, cortegiul funerar s-a oprit şi a fost oficiată o rugăciune.

Convoiul funerar a pornit, apoi, mai departe pe strada Eroilor, spre cimitirul Eternitatea, acolo unde Dumitru Nicolae a fost înmormântat. Tot poliţiştii locali i-au dat onorul la cimitir celui care a fost primar în perioada în care a luat fiinţă Poliţia Locală Galaţi.

Vă reamintim că fostul primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae, a decedat vineri dimineaţă, fiind cunoscut cu multiple afecţiuni cronice.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Video: Anca Melinte

În ediţia de luni, 1 aprilie 2019, a ziarului „Viaţa liberă” veţi putea citi ultimul interviu pe care ni l-a acordat Dumitru Nicolae, în calitate de primar al municipiului Galaţi, la finalul celui de-al treilea mandat.

 

Citit 6432 ori Ultima modificare Luni, 01 Aprilie 2019 18:04

2 comentarii

  • postat de vio Luni, 01 Aprilie 2019 00:35 90.95.50.*** Link la comentariu
    1
    9

    Condoleante familiei.

    Raportează
  • postat de Mihnea Duminică, 31 Martie 2019 21:47 188.24.214.*** Link la comentariu
    1
    23

    Cat a trait singur in casa, ani de zile, bolnav, nu l-a vizitat nimeni. Veneau tiganii si ii aruncau cu pietre in geam si ii cereau bani in ziua cand stiau ca a luat pensia. Azi s-au adunat toti grangurii sa-l conduca la groapa, cu televiziunile alaturi. Sa va fie rusine!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.