* Dacă nu vă temeţi de amenzi, ar trebui să vă fie frică de eventualele capete sparte de ţurţurii de gheaţă *
Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 307, neîndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe acoperişul şi din faţa imobilelor în care gălăţenii locuiesc sau lucrează, constituie contravenţie sancţionată cu amendă între 500 şi 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru cele juridice.
Marţi, după cum puteţi observa din fotografia de mai sus, o parte dintre patronii de firme şi-au pus angajaţii să dea zăpada jos de pe acoperişuri.
Încălzirea uşoară a temperaturii, din zilele următoare, va duce la formarea unor ţurţuri mari la acoperişurile caselor.
Pentru a preveni eventuale accidente - capete sparte de lovitura unui ţurţur căzut de pe streaşină, este mai înţelept să vă îndepărtaţi singuri gheaţa.