Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
1 comentariu

Conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului rămâne sportul preferat al prea multor şoferi din judeţul Galaţi, cel puţin 12 fiind depistaţi în trafic de echipajele de poliţie, numai în ultimele şapte zile.

Printre cei trei şoferi care s-au ales cu dosare penale pentru că s-au urcat băuţi la volan, ceilalţi nouă scăpând doar cu amendă şi suspendarea permisului, s-a numărat şi o tânără de 20 de ani, destul de ameţită cât să îşi pună în pericol cazierul. Poliţiştii au stabilit că şoferiţa trasă pe dreapta în Galaţi avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,43 la mie şi i-au făcut un dosar penal pentru care riscă pedeapsa închisorii cuprinsă între unu şi cinci ani.

Nu doar alcoolul este un obicei la care şoferii renunţă greu, ci şi viteza. Într-o săptămână în care în Galaţi au fost trei accidente mortale, din care două pe fondul vitezei excesive, poliţiştii au amendat 120 de şoferi care au călcat prea tare acceleraţia. Aceştia au fost urmaţi de 85 de şoferi care nu purtau centurile de siguranţă, dar şi de alţi 21 care nu au acordat prioritate, într-o majoritate covârşitoare în dreptul trecerilor de pietoni. 66 este numărul şoferilor care au rămas fără permis în ultimele şapte zile. Valoarea totală a celor peste 500 de amenzi la regimul rutier aplicate de poliţişti se apropie de 190.000 de lei.

Citit 973 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2019 11:37

1 comentariu

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro