O şansă pentru familia Pintilie

O şansă pentru familia Pintilie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Alcool, familie destrămată, copii turnaţi pe bandă rulantă, condiţii mizere, foame, alcool, noroi, boli, inconştienţă, nepăsare şi din nou alcool. Soţii Pintilie, Mihai (49 de ani) şi Mariana (34 de ani), au împreună 6 copii.

Mariana s-a săturat într-o zi şi a fugit în lume, luând cu ea pe cel mai mic dintre copii, o fetiţă care are acum doi ani şi jumătate. Nimeni nu ştie unde e.

L-a lăsat pe Mihai cu cinci copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani”, relata, la finele anului trecut, ziarul „Viaţa liberă” situaţia disperată a familiei Pintilie din Galaţi.

Perspectiva care se profila la orizont, oferită de Protecţia Copilului era un centru de plasament pentru cei cinci copii care trăiau în condiţii de mizerie şi sărăcie inimaginabile.

Fundaţia “Inimă de Copil” nu a rămas indiferentă la suferinţa şi sărăcia copiilor. Şi iată ce şansă extraordinară au primit copiii:

O casă până „acasă” va fi gata

Veştile bune ne-au fost aduse de Anca-Aurora Chiosea, responsabil comunicare al Fundaţiei „Inimă de Copil”. Impulsionaţi de o colaborare foarte bună cu DGASPC Galaţi şi SC Aparterm au reuşit să găsească soluţii.

„De câteva săptămâni, cei cinci fraţi se află într-unul dintre apartamentele fundaţiei noastre în timp ce casa lor îşi schimbă înfăţişarea. Aici se bucură de căldura şi de grija mămicilor noastre”.

„Şederea copiilor în apartamentul nostru este şi un bun prilej de a-i cunoaşte mai bine: Mihaela, cea mai mare dintre copiii familiei Pintilie, scrie versuri şi este o romantică incurabilă, la cei 14 ani ai ei, Constantin, deşi are doar 13 ani, este responsabil şi poţi avea încredere în el mai ceva decât într-un adult, Marcel, de 10 ani, încearcă sa se autodepăşească, chiar dacă viaţa lui a fost grea”.

„S-a bucurat nespus de penarul pe care l-a primit: ˝N-am avut aşa ceva în viaţa mea şi nu aş fi sperat vreodată să primesc!˝. Elena are 6 ani şi are nevoie de dragoste, parcă, mai mult decât ceilalţi. Mezinul Andrei este cel mai timid şi mai retras dintre ei”.

„Şi-a luat, când a plecat de acasă în apartamentul nostru, ursuleţul primit prin noi de la Damen SA.  Chiar dacă s-a mai murdărit, prietenia dintre ei nu mai ţine cont de asta… Nu l-am întrebat, dar ştim ca este printre puţinele jucării de care s-a bucurat până acum”, ne-a spus Anca-Aurora Chiosea.

Între timp, spune Anca-Aurora Chiosea, casa familiei Pintilie este renovată, graţie colaborării deosebite cu domnul Cristi Ciubotariu de la Sindicatul Apaterm, unde tatăl copiilor lucrează. Colegii de serviciu ai tatălui au turnat ciment în cele două camere şi au finalizat de zugrăvit.

Fundaţia „Inimă de Copil” le-a oferit lenjerii, pilote, haine şi încălţăminte, rechizite, două paturi suprapuse, aşa încât copiii să aibă unde dormi.

De asemenea, Primăria Galaţi a ajutat familia cu lemne pentru foc, trei dintre copiii mai mari ai familiei primesc sprijin prin Centrul de zi al Fundaţiei “Împreună”. Darurile de Crăciun pentru cei cinci copii ai familiei Pintilie au venit de la Samaritan’s Purse, prin Biserica Creştină Emanuel.

Când oamenii îşi unesc eforturile…

Se poate. „Felul în care fiecare a ajutat ne aminteşte de un vechi proverb african: ˝E nevoie de un sat întreg pentru a creste un copil˝. Iar ceea ce contează este rezultatul final: copiilor să le fie mai bine”.

„Subscriem opiniei celor care susţin că în familia lui naturală copilului ar trebui să-i fie cel mai bine şi aici ar trebui să crească”.

„În egală măsură susţinem, însă, şi implicarea din partea comunităţii în a sprijini şi a întinde o mână de ajutor în astfel de situaţii, când copiii sunt puşi în pericol, chiar în mijlocul familiei lor”, ne transminte Anca-Aurora Chiosea, în numele inimoşilor Fundaţiei “Inimă de Copil”.

Citit 1224 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.